Simone Burns Dilley a dezvăluit într-un nou episod pentru „E! True Hollywood Story!” noi detalii despre relația dintre Meghan și Harry. Ea a mărturisit că inițial s-a bucurat pentru prietena ei când a aflat că se întâlnește cu Harry, dar avea temeri legate de căsătoria lui Meghan Markle cu Prințul Harry, în special gândindu-se la modul în care va fi portretizată și că cei din familia regală vor fi răi cu actrița.

„Eram toți fericiți pentru ea…dar, în același timp, eram îngrijorată. Era divorțată, este metisă. Mă gândeam, Doamne, o să fie foarte răi cu ea”, a spus Simone.

Biograful regal, Andrew Morton, a declarat pentru aceeași emisiune că nu există „absolut nimic” care să „te poată pregăti pentru o astfel de explozie publicitară care vine odată cu întâlnirea cu un membru al Familiei Regale”.

Meghan și Harry au început să se întâlnească în vara anului 2016 după ce le-a făcut cunoștință un prieten comun. Cuplul și-a anunțat logodna la sfârșitul anului 2017 înainte de a se căsători în mai 2018.

Meghan Markle și Prințul Harry au părăsit casa regală, în ianuarie, anul trecut, preferând să se mute și să înceapă o nouă viață. Actrița a povestit că s-a confruntat cu probleme legate de sănătatea psihică și chiar a avut gânduri de suicid. Harry a fost alături de soția lui, făcând tot ce este posibil ca această să își revină din starea pe care o avea.

Citește și: Prințul Harry și Meghan Markle au recunoscut că au mințit în interviul pentru Oprah

Meghan Markle a pierdut o sarcină

Meghan nu s-a adaptat noului stil de viață, iar regulile și comportamentului pe care familia lui Harry le-au afișat față de ea, au făcut-o să intre în depresie. În plus, a povestit ducesa, ei nu i s-a permis să caute ajutor specializat atunci problemele de natură psihică au apărut, așa că totul devenea din ce în ce mai rău pentru ea.

“În timp ce eram însărcinată se purtau discuții despre cum copilul nu va avea dreptul la Securitate, nu va primi niciun titlul și se întrebau cât de închisă la culoare va fi pielea lui”, a povestit Meghan.

Harry a fost cel care și-a susținut partenera, confirmându-i spusele despre familia lui.

„Nu pot să îmi imaginez cum trebuie să fi fost ea, care a trecut prin acest proces singură în toți acei ani, pentru că a fost incredibil de dur pentru noi doi – dar cel puțin ne-am avut unul pe celălalt’, a subliniat Harry.

Meghan și Harry au trecut prin momente cumplite, anul trecut, când au pierdut un copil și a povestit într-un editorial pentru New York Times tot chinul prin care a trecut.

„După ce i-am schimbat scutecul, am simțit o crampă extrem de dureroasă. Am căzut pe podea cu el în brațe, fredonând un cântec de leagăn pentru a ne menține pe amândoi calmi, tonul vesel era într-un contrast puternic cu sentimentul meu că ceva nu era în regulă. Știam, în timp ce îmi strângeam primul copil născut, că îl pierd al doilea. Câteva ore mai târziu, eram pe un pat de spital, ținându-mă de soțul meu. A pierde un copil înseamnă a purta o durere aproape insuportabilă, trăită de mulți, dar discutată prea puțin’, a povestit Meghan Markle.

Citește și: Toată lumea s-a întrebat: Cristina Cioran a ramas gravidă natural la 43 de ani? Actrița a spus totul!

A fost surprinsă desculță pe străzi. Cine e vedeta?