Deși a anunțat că se vor căsători, nimeni nu se aștepta ca Roxana să devină așa repede doamna Bulugioiu. Însă, iubitul ei şi-a dorit ca băieţelul lor să vină pe lume în sânul unei familii, aşa că i-a cerut mâna Roxanei, iar cununia civilă a avut loc sâmbătă , 17 martie, la ora 12.00, la Primăria Sectorului 2.
Roxana Ciuhulescu a fost superbă la cununie, după cum se vede și în imaginile de la eveniment, pe care le-a făcut publice. „Una dintre cele mai fericite zile din viața noastră. De astăzi suntem o familie”, a scris fericită vedeta pe contul ei de socializare.
Ceremonia religioasă o vor face în toamnă
Ea a strălucit într-o rochie albă, cu flori mari conturate cu negru cu o floare neagră supradimensionată pe un umăr, ținuta fiindu-I completată și de un accesoriu de păr alb –negru stil pălărie. Deși este însărcinată, în luna a cincea, Roxana afișează o siluetă de invidiat.
Mirii au fost însoţiţi de familie şi prieteni, de faţă fiind şi Ana, fiica Roxanei din căsătoria sa cu Mihai Ivănescu. Naşi le-au fost Simona şi Gabriel Toncean. Roxana și Silviu vor face ceremonia religioasă și botezul în toamnă.
Citește și: