Ioana Ginghină s-a căsătorit pentru a treia oară zilele trecute, când a spus „Da” alături de Cristi Pitulice. Celebra actrița s-a autointitulat „Regina Toamnei”, întrucât întregul eveniment, petrecerea de după cununia civilă, s-a desfășurat într-un cadru de vis, în curtea casei sale, iar rochia purtată de vedetă a fost și ea una de basm, în stil boho, extrem de lejeră și perfectă pentru întregul concept.
Totuși, petrecerea a fost marcată de mai multe incidente neplăcute, povestește Ioana Ginghină, care spune că s-a trezit cu mașina de poliție la poartă de patru ori. Vecinii se pare că au fost destul de iritați de petrecerea desfășurată în curtea artistei, chiar dacă, susține ea, nu era deloc gălăgie.
„La nuntă a fost foarte frumos, aveam emoții, e complicat să faci acasă și înainte, și după. Am prins o vreme superbă, am avut noroc. Arăta superb curtea, totul decorat frumos, dar au chemat vecinii poliția la 4 la amiază. De trei ori au chemat-o, bănuim cine i-a chemat.
Nu ne-au dat amendă. Venea poliția și zicea „Da, am constatat”. Nu era muzica tare. Și nu vecinii din jur, cu care vorbisem, niște vecini mai îndepărtați.
Săracii își cereau și scuze de câte ori veneau.”, a declarat Ioana Ginghină în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță de la Pro TV.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/09/nunta-ioana-ginghina-4.jpg)
Soțul Ioanei Ginghină, accidentat după nuntă
Evenimentele neplăcute nu s-au terminat aici, însă, povestește vedeta. Într-un moment de neatenție, Cristi, deja soțul acesteia, a suferit un accident destul de grav la mână, cei doi fiind nevoiți să apeleze chiar la ajutorul medical.
Totul s-a întâmplat de la o sticlă de șampanie care rămăsese în soare și care, în momentul în care a fost ridicată de bărbat, a explodat imediat.
„Ieri când muta Cristi niște sticle, s-a tăiat la mână, a fost rău, am mers la urgență.
Pentru că stătuse gheață pe lângă, nu s-a văzut, și când a ridicat, a căzut și a explodat. I s-a tăiat un tendon de la deget.”, a continuat aceasta.
Doar 40 de persoane au fost la nuntă
Faptul că evenimentul s-a desfășurat într-un cadru atât de intim, cu 40 de persoane apropiate din cercul celor doi, i-a făcut pe toți cei prezenți să fie extrem de relaxați și să se distreze pe cinste.
Mai mult, Ioana spune că viitori săi fini și-ar fi dorit, ca la rândul lor, să aibă parte de o astfel de petrecere, dacă nu ar fi organizat deja nunta tradițională.
„Noi o să fim nași peste două săptămâni. Mi-a spus finul că i-ar fi plăcut să facă și ei așa mai intim, dacă nu ar fi rezervat deja.
Noi știam cine vine, nu am avut emoții dacă vine sau nu cineva, nu am avut nici stres dacă se simt sau nu bine. Nu i-am pus la mese, fiecare cum a vrut.
Am avut dansul mirilor, dar nu l-am chinuit cu coregrafie.”, a mai spus ea.
Lună de miere în trei. Ce destinație au ales
Ioana Ginghină a dezvăluit locația aleasă de ea și actualul soț pentru luna de miere. Va fi o lună de miere în trei.
Chiar dacă nunta a trecut, Ioana Ginghină mai are extrem de multe motive de bucurie pe viitor, întrucât o așteaptă o vacanță exotică, departe de România. Vedeta a dezvăluit, astfel, că luna de miere va avea loc în perioada Revelionului, când ea și actualul său soț au decis să plece în Thailanda.
Chiar dacă aceasta ar trebui să fie un moment de sărbătoare în doi, nu va lipsi din decor nici fiica acesteia, Ruxandra, care îi va însoți pe cei doi timp de două săptămâni într-o experiență unică.
„Luna de miere va fi cred că după Revelion sau poate cu o zi două înainte de Revelion vom pleca. Acum discutăm despre asta. Vom pleca în Thailanda două săptămâni și abia așteptăm. Toți trei vom pleca, nu numai noi doi.
Abia așteptăm, este o experiență unică pentru toți trei, niciunul dintre noi nu a mai fost în Thailanda și pentru asta sunt foarte încântată și abia aștept. Aștept mai mult decât nunta, Crăciunul, și Thailanda”, a explicat Ioana Ginghină pentru wowbiz.ro.
Citește și: