Ea a devenit editor colaborator al publicaţiei Time, urmând să scrie lunar articole care vor aborda teme precum „strămutarea, conflictele şi drepturile omului”.
Un astfel de prim articol a apărut deja în prestigioasa publicație, sub titlul ”Ce le datorăm refugiaţilor”, cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiatului, marcată pe 20 iunie.
În acest articol, Jolie spune că refugiaţii ar trebui să fie „admiraţi” şi întreabă de ce cuvântul „refugiat” a căpătat „conotaţii negative”.
„De ce politicienii sunt aleşi pe baza promisiunilor de a închide graniţe şi de a întoarce spatele refugiaţilor?”, a scris Jolie, care a adoptat și trei copii din țări în care viitorul lor nu ar fi putut fi prea roz.
Angelina Jolie a mai vorbit despre diferenţele dintre migranţi şi refugiaţi, insistând asupra faptului că toţi au nevoie să fie trataţi corect şi cu demnitate.
Fosta soție a lui Brad Pitt a fost numită ambasador al bunăvoinţei pentru Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi în 2001. În aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de emisar special, întrucât actriţa americană a dovedit, în cei 11 ani de când devenise ambasadoare a bunăvoinţei pentru organizaţie, un angajament excepţional faţă de cauza persoanelor refugiate.
Angelina Jolie a donat în ultimii ani mai multe milioane de dolari programelor iniţiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă.
Citește și: