Actrița, în vârstă de 49 de ani,  a apărut pentru prima dată pe coperta People în urmă cu 26 de ani la un an după rolul de excepție care a consacrat-o. Astfel, de-a lungul timpului ea a bătut recordul primind de cinci ori acest titlu pentru publicația menționată în 1991, 2000, 2005, 2010 și acum în 2017.

De asemenea, aceasta a declarat că se simte „foarte flatată” pentru faptul că a primit acest titlu pentru a cincea oară, reușind astfel să-și învingă colege de breaslă la fel de celebre, precum Jennifer Aniston sau Michelle Pfeiffer, care au primit această distincție doar de câte două ori.

A stabilit un nou record

 

Mai mult, ceea ce a încântată și mai tare este faptul că a reușit să-l întreacă la acest capitol și pe bunul ei prieten, George Clooney, care până acum a fost desemnat doar de două ori de „People”, drept cel mai sexy bărbat în viață. „Voi menționa acest lucru pe felicitarea pe care i-o voi trimite de Crăciun”, a glumit actrița. Julia arată spectaculos pe noua copertă „People”, unde afișează zâmbetul ei faimos.

Julia Roberts  vorbește despre secretele ei care o ajută să se mențină tânără, dar și despre viața ei fericită de familie, de femeie măritată cu trei copii. Ea este căsătorită de 14 ani cu Danny Moder și au împreună trei copii, gemenii Hazel și Phinnaeus(12 ani) și Henry ( 9 ani).