S-au cunoscut pe FaceTime, la începutul pandemiei, în 2020, și iubirea a apărut ca din senin. Patrick, 72 de ani, și Linda, 66 de ani, au trecut apoi la apeluri pe Zoom care durau „două până la trei ore” în fiecare seară.

„În timp ce eram pe cale să încheiem una dintre discuțiile online, Patrick îmi spune „ne vedem mâine, te iubesc”, și-a amintit Linda.

„A doua zi, pe Zoom, am spus „bună”. Apoi, m-am urcat în mașină, am condus 23 de ore până la ușa ei și nu ne-am despărțit niciodată”, a mărturisit Patrick Duffy.

„Am cerut permisiunea dacă pot să o sărut și de atunci suntem împreună”, a mai spus el.

‘This Morning’ TV show, London, UK – 27 Jan 2022SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6


Linda consideră că relația lor se datorează pandemiei „Nu cred că s-ar fi întâmplat la fel dacă nu ar fi fost pandemie, pentru că în viețile noastre normale înainte de aceasta nu am fi avut trei ore pentru stat pe Zoom”.

Numind-o pe Linda „cel mai frumos lucru din lume”, Patrick a conculzionat: „Nu căutam (dragostea), dar m-a găsit”.

Patrick a recunoscut că dragostea lui cu Linda a fost o surpriză completă. Actorul a explicat că, după moartea soției sale, nu și-a imaginat niciodată că se va îndrăgosti din nou.

„N-am crezut niciodată că acest lucru se va întâmpla din nou. Nu m-am gândit niciodată că mă voi simți din nou așa. Sunt într-o relație incredibil de fericită.

Patrick și Linda au început să se întâlnească în iulie 2020

Povestind despre relația lor într-un interviu din noiembrie 2020, Patrick a spus că a renunțat la ideea de a avea o nouă relație după moartea soției sale, dansatoarea de balet Carlyn Rosser, care a murit de cancer în 2017.

Cei doi au fost căsătoriți mai bine de 40 de ani și au avut împreună doi fii: Padraic, de 46 de ani, și Conor, 40 de ani.

Linda Purl a mai fost căsătorită de patru ori și are un fiu – Lucius Cary, de 26 de ani.

Citește: Patrick Duffy, mai îndrăgostit ca niciodată la 72 de ani

xPrimele imagini cu Celine Dion după ce s-a aflat că are probleme de sănătate

xSoțul ei are o avere estimată la peste 100 de milioane de dolari, însă Keely Shaye Smith cară sacoșele ca orice gosopodină