Nu și-a pierdut niciodată încrederea în dragoste și nici optimismul că o va găsi din nou și a avut dreptate. Se fac deja doi ani de când Nouria Nouri are o nouă relație, după divorțul de Daniel Iordăchioaie. Iar relația evoluează încet către căsătorie.

Iubitul Radu, profesor și motociclist, pe care românii îl cunosc dintr-una dintre emisiunile lui Dan Negru, a cerut-o de soție la Veneția, într-un cadru romantic.

Daniel Iordăchioaie, față în față cu iubitul fostei soții. Nouria Nouri, detalii despre noul ei iubit: ”Eu l-aș arăta toată ziua, oriunde, oricând!”. A fost și la ”Tu urmezi”, emisiunea lui Dan Negru!

Nouria Nouri: „Ne iubim mult și ne înțelegem excelent”

„Am vrut să vă împărtășesc vouă, în primul rând, această noutate din viața mea: am fost cerută de soție de partenerul meu, la Veneția.

În luna mai, sărbătorim doi ani de când suntem împreună și, pentru că ne iubim mult și ne înțelegem excelent, vrem să ne căsătorim.

Familiile noastre au primit vestea cu emoții și lacrimi de fericire. Copiii mei se bucură pentru mine pentru ca în sfârșit mi-am găsit liniștea sufletească” a declarat Nouria Nouri pentru Click!, fericită din cale afară de tot ceea ce I se întâmplă.

Nouria Nouri și iubitul, îndrăgostiți ca doi adolescenți. Un an de relație, apariții la evenimente mondene și declarații de iubire cu nemiluita

fac-doi-ani-de-relatieSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 25

Nouria și Radu s-au cunoscut pe Tinder! „M-a salvat de fostul!

Nouria Nouri are de aproape de doi ani o relație cu motociclistul Radu, pe care l-a cunoscut într-un mod inedit, chiar pe un site-ul de întâlniri Tinder.

Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, îndrăgostită teribil de noul iubit: „Sunt într-o relație frumoasă”

„A venit pandemia la fix și m-a salvat de fostul! Acum am o relație de 2 ani cu un bărbatul pe care l-am așteptat o viață. E profesor de economie și motociclist. Îl cheamă Radu și ne-am cunoscut pe Tinder.

Din ziua în care ne-am întâlnit prima oară, am rămas împreună. Se împlinesc 2 ani în mai”, a mai declarat artista.

Nouria Nouri, care a divorțat de cântărețul de 55 de ani în urmă cu peste 10 ani, ea și Daniel Iordăchioaie având împreună doi copii deja mari, conduce o școală de teatru pentru copiii de 10 ani. A făcut cursuri de actorie cu peste 500 de copii și, în fiecare an, organizează tabere de creație pentru copii.

Anul acesta a avut loc cea de-a șaptea tabără, la care a participat, ca în fiecare an, și fiica ei, Salma. Nouria este absolventă a Liceului Pedagogic și absolventă cu 10 a UNATC.

Fiul lui Daniel Iordăchioaie a împlinit 22 de ani. Mama lui, Nouria Nouri, i-a făcut o urare specială. Actrița și-a refăcut viața după divorțul de solist și radiază

Nouria Nouri și Daniel Iordăchioaie au fost căsătoriți timp de 14 ani. După divorțul dorit de artist, copiii, Darius și Salma, au rămas cu tatăl lor, deși custodia e comună, pentru că artista și-a dorit ca aceștia să nu părăsească locuința în care au crescut.

Vezi și Daniel Iordăchioaie: „Ambii copii au rămas la mine”. Solistul, dezvăluiri rare din viața lui de tată: „Foarte greu mi-a fost, îngrozitor, uluitor de greu”

Nefericirile lui Daniel Iordăchioaie: „Sufletul meu a fost un suflet condamnat să nu fie foarte vesel cam toată viața lui… Am greșit de fiecare dată”

Nouria Nouri, replică dură pentru Daniel Iordăchioaie. De ce au rămas, de fapt, copiii la el: „Divorțul a fost dorit și cerut cu insistență de fostul meu soț”. Secrete nespuse până acum

Nouria Nouri, foc și pară pe fostul soț, Daniel Iordăchioaie: „Soțul a cerut divorțul. Asta cu cancerul a apărut mai târziu, iar eu am aflat din presă. Eram divorțați”

Citește și:

În sfârșit o veste bună. Fiica lui Irinel Columbeanu vine în țară după mai bine de 5 ani!

Cristina Șișcanu își caută asistentă personală! Ce pretenții are de la viitoarea angajată și ce sarcini va avea aceasta