Imagini din casa lui Silviu Prigoană. Fortăreața de 5 milioane de euro a fost scoasă la vânzare înainte ca el să moară. Camerele copiilor sunt ca din filmele SF!

După ce Silviu Prigoană a murit, pe 12 noiembrie, au curs râuri de cerneală pe marginea averii fostului afacerist Silviu Prigoană, mai ales în contextul în care băieții cei mici nu au fost lăsați să-și vadă mama. Zilele trecute, Adriana Bahmuțeanu și-a văzut în sfârșit copiii, pentru care a promis că va lupta ca o ”leoaică”, mai ales în contextul în care, spune ea, frații cei mari ai lui Eduard și Maximus ar avea interese financiare.

În sfârșit! Adriana Bahmuțeanu s-a întâlnit cu copiii ei, la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Cum au reacționat băieții când au văzut-o: „Sunt confuzi”. Ce urmează pentru ei

Au apărut și noi imagini din vila cu 14 dormitoare, seif cât o cameră, piscină la subsol, cramă la care se ajunge cu liftul, cazinou la mansardă și restaurant japonez în curte. Din acesta se poate vedea că locuința, care a fost scoasă la vânzare înainte de moartea lui Silviu Prigoană pe 5,2 milioane de euro, are mobilă grea, clasică, și are tot ceea ce băieții cei mici ai afaceristului și-ar fi putut dori.

Pe lângă dormitoare, aceștia au și o cameră ”a viitorului”, cum spunea Silviu Prigoană, cu tehnologie de ultimă oră, unde băieții puteau studia pentru pasiunea lor, robotica.

„Acea casă este bec, este foarte frumoasă, foarte bine amenajată, este foarte personalizată din punctul de vedere al piscinei, care e la subsol, al mansardei care este un cazinou extraordinar, restaurantului japonez din curte. (…)

Destul de mult a costat liftul, pentru că avea un lift de la parter, la subsol, pentru a nu transporta sticlele sau mâncarea sau celelalte necesare. Jos era o cramă, în acea clădire mică.

Cât costă un lift? 20.000, 15.000, în funcție de dimensiuni”, a declarat Eduard Uzunov, cel care a colaborat cu Silviu Prigoană pentru vânzarea casei. În primăvara acestui an, omul de afaceri scosese la vânzare vila.

„Erau bani investiți destul de mulți pentru că… confortul e important și un alt lucru care demonstrează valoarea umană este faptul că stătea inclusiv cu tatăl lui. (…)

1.000 de mp de teren, 1.100 construiți și 900 suprafața utilă. Așa se reflectă și prețul”, a mai spus el, care a arătat imagini din casa afaceristului la Antena Stars.

Eduard Uzunov, agent imobiliar, a dezvăluit într-o emisiune la Antena Stars că vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5,2 milioane de euro înainte ca el să se stingă din viață. „Era o casă specială, este o casă specială. Am avut-o la vânzare pe la 5,2 milioane de euro. Am dus vreo doi, trei clienți acolo.

casa-silviu-prigoana (6)SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Nu s-a legat datorită faptului că chiar dacă este cu ieșire la două străzi, Basarab și Labirintului, chiar dacă este cu o curte mare, vecinătățile nu erau foarte grozave. Este un bloc chiar în coasta casei.

În afară de asta, este zona care nu este foarte fericită pentru a obține sume așa de mari”, mai spunea el în emisiunea „Un Show Păcătos”.

Dacă grămada cere vârf, eu sunt vârful grămezii, și vin și eu peste ei și stau și eu acolo, să vedem dacă le convine”


Iar Adriana Bahmuțeanu tocmai a declarat că e dispusă să se mute în vila lui Prigoană, dacă băieții ei nu vor să o părăsească.

În cadrul unei intervenții live în cadrul emisiunii Xtra Night Show, vedeta a spus când urmează să se stabilească domiciliul celor doi copii pe care îi are cu regretatul afacerist. Fosta soție a lui Silviu Prigoană a declarat că a primit termen pentru ziua de luni, 25 noiembrie, când se va judeca procesul în care urmează să se stabilească domiciliul minorilor.

„Copiii nu au nimic cu mine, ei mă iubesc pe mine, ei vor să ne vedem, ei vor să stăm împreună, dar lor le place acolo în casă, pentru că acolo au calculatoarele lor, toată tehnologia.

Nu i-a informat nimeni că acea casă e pusă sub sechestru și că vor trebui să iasă din casă, nu i-a informat nimeni că domiciliul lor este cu mama și nu este după capul lor, să vrea un copil de 14 ani să stea cu fratele și să i se permită asta (…)

Mama e mamă, până la urmă, mama rămâne unică.”, a spus Adriana Bahmuțeanu.

Vedeta a specificat că a cerut instanței ca, în cazul în care minorii nu doresc să își părăsească bunurile din acea casă și doresc să rămână în continuare acolo, să i se permită și ei să locuiască în acea casă.

„Am cerut instanței ca, dacă minorii nu doresc să își părăsească bunurile din acea casă și doresc să rămână în continuare acolo, să îmi permită și mie instanța să intru în casă acolo. Înțeleg că acum, în acea casă stau la grămadă frații, avocatul cu tot felul de indivizi dubioși. Dacă grămada cere vârf, eu sunt vârful grămezii, și vin și eu peste ei și stau și eu acolo, să vedem dacă le convine. (…) Sunt dispusă să merg până în pânzele albe pentru binele copiilor.”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu.

”Ca o leoaică, voi proteja, voi striga și voi lupta, indiferent de piedici! Pentru că viitorul copiilor mei nu este negociabil, iar datoria mea de mamă este mai puternică decât orice teamă sau presiune.

În fața nedreptății, voi rămâne în picioare, pentru că doar așa pot construi o lume mai bună pentru ei și pentru toți copiii României!!!”, a scris ea în urmă cu puțin timp pe rețelele de socializare. Și chiar așa face în prezent Adriana Bahmuțeanu, ea deschizând deja succesiunea în numele fiului ei cel mic, Eduard, care nu a împlinit 14 ani.

Între timp, ca o reacție, ea a fost dată în judecată de Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană.

„Nu mai știu ce să îmi facă ca să pună mâna pe avere”

Adriana Bahmuțeanu a declarat că cei doi băieți ai lui Silviu Prigoană, Honorius și Silviu, recurg la orice mijloc pentru a beneficia de averea fraților vitregi. Vedeta consideră că motivul pentru care aceștia doresc ca Eduard și Maximus să locuiască alături de ei, în vila tatălui lor, este legat doar de bani și de interesele proprii.

„Este doar o sperietoare din partea acestor frați vitregi, care nu mai știu ce să îmi facă ca să pună mâna pe avere, să le ia averea celor mici. Nu știu ce avere, habar nu am. Ceva este acolo la mijloc, din moment ce frații vitregi sunt atât de înverșunați să țină copiii acolo. Credeți că îi țin că îi iubesc prea mult? Nu!”, a mai declarat vedeta.

Adriana Bahmuțeanu, anunț important după ce băieții ei au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. „Copiii mei au și ei dreptul”

Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus au fost luați de Protecția Copilului

Adriana Bahmuțeanu, scrisoare deschisă către Honorius și Silvius. Vedeta a schimbat foaia! Ce face după ce l-a visat pe Silviu Prigoană, iar acesta i-a transmis un mesaj

Adriana Bahmuțeanu: „Am fost avertizată să nu merg singură pe stradă”

Adriana Bahmuțeanu a mai recent spus că a fost sfătuită să nu meargă niciodată singură pe stradă, pentru că s-ar putea afla în pericol.

„Am fost avertizată să nu merg singură pe stradă niciodată, să merg cu însoțitor, pentru că nu se știe ce se întâmplă.

Este clar că miza este una financiară, nu de sentimente între frații cei mari și cei mici, asta pentru că fratele cel mare a fost întotdeauna o persoană rece la adresa fraților mai mici, ba chiar în rivalitate fraternă.”, a mai spus Adriana Bahmuțeanu la Xtra Night Show.

De ce se teme Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei? ”Pot înscena!” Vedeta vine cu o teorie halucinantă legat de seiful lui Silviu Prigoană