Iată că după atâtea luni de tăcere, modelul a decis să vorbească despre fiica sa, arătându-i pentru prima oară și chipul.
Momentul a fost ales așa cum îi șade bine unui model internațional, Naomi pozând cu acaestă ocazie, împreună cu fiica sa, pentru celebra revistă Vogue.
În rândurile care însoțesc fotografia, Naomi, acum în vârstă de 51 de ani, a dezvăluit că micuța nu a fost adoptată, așa cum credeau mulți, ci că este copilul ei.
Supermodelul susține însă că fetița, care are nouă luni acum și despre al cărei tată biologic nu a vorbit niciodată, este a ei, pe fondul speculațiilor recente cu privire la descendența ei. A refuzat însă să ofere mai multe detalii despre felul în care a devenit mamă.
Supermodelul a mai spus doar că foarte puține persoane din anturajul ei știau că plănuiește să aibă un copil.
„Pot număra pe degetele de la o mână numărul de oameni care știau. Dar ea este cea mai mare binecuvântare pe care mi-o pot imagina. Este cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată”, a mărturisit supermodelul, menționând că ”Este cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată”.
Tot despre minunea ei a mai spus că ”e o fetiță tare bună: doarme foarte bine, abia dacă plânge și mi s-a spus că e foarte alertă pentru vârsta ei”.
În plus, ”râde mult, aproape că vorbește” și ”cred că ar putea merge înainte să meargă de-a bușilea. Și are deja 6 dinți!”.
Apoi, destul de important pentru ea, cea mică adoră să călătorească cu ea.
Citește și:
Camilla Parker a fost diagnosticată cu COVID-19. Prințul Charles se află și el în izolare