Contactată de Click!, fosta soție a regretatului rocker Leo Iorga, decedat în 2019, a dezvăluit că este foarte fericită în brațele actualului partener, cu care are planuri serioase. Amândoi însă exclud varianta de a face o nuntă ca în povești. Totul, din cauza vârstei pe care o au.
La trei ani de la decesul lui Leo Iorga, Paula, femeia cu care regretatul rocker a fost căsătorit mai bine de 30 de ani și cu care are doi băieți, pe Paul și pe Edy Iorga, și-a refăcut viața alături de Aurel Dincă, fost solist al trupei Krypton. Cei doi locuiesc deja împreună, în vila acesteia din Eforie Nord, și se pare că se înțeleg de minune.
Gurile rele au început să vorbească, în spațiul public, cum că cei doi s-au căsătorit civil, în secret, însă Paula Iorga a refuzat să răspundă la această întrebare. Cu toate astea, se referă la noul partener ca și cum este soțul ei, chiar exprimându-se în felul acesta.
„Nu cred că este cazul la noi doi să vorbim despre nuntă. Avem și o vârstă… nu mai suntem tineri. Ne este bine așa cum suntem. Lucrurile toate se fac la timpul lor.
Suntem împreună și acum, normal, totul merge bine între noi doi, ne este bine. Locuiesc împreună cu soțul meu și ne este bine așa cum suntem.
Ne ajutăm reciproc unul pe celălalt. Sărbătorile, noaptea de Revelion am petrecut-o împreună în Eforie, a fost liniște, a fost frumos, a fost pace. Copiii îl cunosc, se înțeleg bine, totul a intrat în normal, nu avem probleme”, a declarat Paula Iorga pentru sursa citată.
Relația a fost oficializată pe Facebook
Fosta soție a regretatului Leo Iorga și-a oficializat relația amoroasă cu Aurel Dincă, fost solist al trupei Krypton, pe contul său de Facebook în urmă cu câteva luni.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/02/indragostiti-si-fericiti.jpg)
„Sunt fericită în aceste momente. Slavă Domnului, sunt bine, acum sunt la Eforie și este foarte bine. De jumătate de an, cam așa, de atâta timp sunt cu Aurel. Nu vreau să vorbesc foarte multe lucruri despre noi”, spunea Paula Iorga, pentru Click!, în urmă cu câteva luni.
Paula Iorga a fost căsătorită mai bine de 30 de ani cu regretatul Leo Iorga. Cei doi își jurau credință veșnică în anul 1989, iar din iubirea lor luau naștere doi băieți frumoși, Paul și Edi. Mariajul lor a fost plin de suișuri și coborâșuri, mai ales să regretatul rocker a avut o viață dublă, cu impresara lui, Florența Marin.
Chiar dacă Paula Iorga a fost înșelată, nu a dorit să divorțeze, alegând să rămână alături de Leo Iorga în cea mai grea perioadă din viața sa: lupta cu cancerul.
Ultimii opt ani în care cântărețul s-a tot luptat cu boala, Paula i-a stat mereu alături și a mers cu el chiar și în Cuba, acolo unde medicii credeau că îl pot salva. Din păcate, artistul a murit în anul 2019, după o lungă luptă cu boala.
Citește și: