„Olympia nu își va sărbători ziua de naștere. Facem parte din Martorii lui Iehova și nu avem acest obicei”, a spus Serena Williams.

Tenismena în vârstă de 36 de ani a aderat la Martorii lui Iehova împreună cu mama sa, când aceasta avea 80 de ani. ”Să fiu martor al lui Iehova e important pentru mine, însă nu am practicat cu adevărat niciodată, deși vreau”, a mai spus Serena.

Cât despre soțul ei, acesta ”nu a mers la nicio biserică, dar este receptiv. Pune nevoile mele pe primul loc”, a mai afirmat sportiva.

Serena, în schimb, merge regulat la biserică și este convinsă cănu ar fi avut succesul pe care îl are azi în sport dacă nu credea în Dumnezeu. ”Sunt martor al lui Iehova. Dacă nu crezi în Dumnezeu, cred că îți va fi greu în viață, pentru că aceasta e baza vieții, vine de la Dumnezeu”, explică ea.

”Fiind martor al lui Iehova, evident că noi credem în Dumnezeu și Biblie. Fătă El, nu aș fi aici acum. Lui îi mulțumesc pentru tot!”, a mai spus Serena Williams.

Foto: Hepta

Vezi și Ce viață au unii! Serena Williams a spus că vrea mâncare italiană la cină, așa că soțul a dus-o repede la Veneția

Citește și: