În luna iubirii, Patrizia Paglieri (51 de ani) nu stă pe roze în legătură cu iubirea, fiind din nou singură după ce s-a despărțit de iubitul sicilian. Dar este alegerea ei asumată. Fosta concurentă de la „Asia Express” a povestit pentru Click! că a ieșit din relația pe care o avea, iar asta pentru că iubitul era foarte gelos.

„De Sfântul Valentin n-am făcut nimic, pentru că nu mai am iubit, dar am gătit. Din păcate, este genul sicilian, prea posesiv”, a povestit ea.

Dar motivul e pur și simplu incredibil! ”În decembrie am fost cu fiul meu la Londra, la un cuplu de prieteni gay, căsătoriți de 8 ani. Și am pus o poză pe Facebook cu unul din ei, și iubitul a început să fie gelos.

Am decis atunci că e mai bine singură, mereu am fost pe cont propriu. Mai ales că eu nu mai stau cu cineva de peste 30 de ani. Am un copil frumos, deștept și muncitor, pe Francie, însă și el își dorește viața lui, să nu mai stăm împreună”, a povestit Patrizi pentru Click!.

Își vinde vila la 320.000 de euro

Fostul chef de la Pro TV s-a hotărât să vândă casa din Buftea, locul în care s-a filmat pentru serialul „Sacrificiul”, iar în 2019 a închiriat-o echipei Ruxandrei Ion de la Antena 1.

Vila este în stil italian și se află la Buftea, în Mogoșoaia, are teren de 3.000 metri pătrați, 10 camere, piscină și are deschidere la șoseaua principala.

Conform sursei, Patrizia Paglieri vine casa de lux cu 320.000 euro. „Da, este adevărat că vrem să o vindem, vrem să ne mutăm separat, Franci vrea și el să stea singur, să fie independent, poate mai vine cu o fată, cu prieteni să se joace pe play-station și are nevoie de casa lui.

Eu vreau să-mi cumpăr o casă cu etaj și el să-și ia o garsonieră. Te obișnuieșți într-un fel și rămâi așa dacă nu-ți găsești perechea. Am hotărât să vindem casa aia de care ne leagă atâtea amintiri, dar a început să fie greu de întreținut, are mult teren și trebuie să trebăluim prin curte.

Trebuie să vină o familie mare, cu bani, e o casă în care trebuie să investești bani, să repari, să renovezi, să schimbi diverse.

Jumătate de casă, unde am avut restaurant, am închis-o, am închis căldura, gaza și apa. Nu am bani de penhouse în Floreasca, însă vreau undeva unde e liniște”, a povestit Chef Patrizia, care speră să revină în curând pe micile ecrane cu un nou proiect de televiziune. Momentan nu a semnat, încă, un contract nou cu o televiziune, dar asta se va întâmpla, probabil, curând.

Vezi și Chef Patrizia Paglieri, despre operațiile estetice. Are sau n-are?

Citește și:

Dana Rogoz şi copiii ei au COVID-19. Lia resimte mai greu totul: ”Febră mare.…”

Loredana Groza, gafă pe Instagram! Ce detaliu rușinos i-a scăpat artistei în fața fanilor