Dar ce avere are fosta femeie de afaceri, mamă a unui singur copil, acum ajuns adult?

Monica Tatoiu, mereu pricepută la afaceri și om organizat, a luat decizia de a-și pune lucrurile înj ordine, prin întocmirea unui testament oficial. Asta, deși e încă tânără și duce o viață foarte activă.

Ce avere are Monica Tatoiu. N-o duce deloc rău!

Una dintre deciziile legate de sfârșitul ei este aceea de a fi incinerată după trecerea în neființă.

Cu toate că Monica Tatoiu susține că are o credință profundă în Dumnezeu, ea și-a exprimat dorința de a fi incinerată, marcând astfel un capitol important în planificarea postumă a vieții sale.

Totuși, vedeta subliniază că este dedicată unei vieți sănătoase și că până la momentul respectiv va continua să aibă grijă de sănătatea sa cu atenție și responsabilitate.

”Chiar dacă cred în Dumnezeu, să mă ardă când mor, că suntem prea multe cadavre pe pământul ăsta. Trebuie să fim pragamatici, atâta tot”, a declarat recent Monica Tatoiu.

Cu aceeași ocazie, Monica Tatoiu a dezvăluit fără ascunzișuri sumele impresionante pe care le deține. Vedeta are în conturi patru milioane de euro, dar și o casă de două milioane de euro.

„Am patru milioane de euro în conturi bancare în România, două milioane de euro valorează casa în care locuiesc, plus acțiunile de la Stockholm.

Am avut un salariu de 10.000 de euro. Am muncit mult și am făcut banii cu greu. Am o pensie de 12.000 de lei de la statul român și nu din aia specială, pentru că mi-am plătit mereu taxele și impozitele și nu am acceptat să fiu plătită la negru”, a declarat afacerista în urmă cu ceva timp, conform stiripesurse.ro.

Monica Tatoiu, despre pensia sa: „Sunt milionară. Mi-am distrus familia aproape, m-am îmbolnăvit” Totul vine cu un cost! Ce-i reproșează fiul ei

tatoiu baiatSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 19

Vedeta duce o viață bună. Consumă șampanie și vin în fiecare zi

Chiar dacă, iată, se gândește la moarte, Monica Tatoiu duce o vizță bună și se bucură de tot ce-i oferă viața. Aceasta a declarat recent că obișnuiește să consume zilnic un pahar de șampanie dimineața și unul de vin roșu seara.

Motivația din spatele acestei alegeri ține de convingerea că fiecare dintre aceste băuturi contribuie în mod distinct la starea ei de bine și la sănătatea generală.

Monica Tatoiu, despre cum se savurează corect șampania: „Nu se bea așa, decât dacă ești o fată crescută la vaci”

„Dimineața beau un pahar de șampanie. Eu beau vin roșu seara și șampanie, altceva, nimic.

Vinul e aliment, șampania este medicament. Dar atenție! Încă o dată, eu nu conduc în București, de exemplu, conduc afară. Nu te apuci să bei înainte de a intra într-o emisie, să spui prostii. Eu beau seara un pahar de vin și stau și scriu. Eu nu pot să scriu fără vin.

Nu tării! Eu nu pot să îi înțeleg pe ăștia care beau, tineretul. Cu shot-uri, amestecuri. Și niciodată amestecat”, a mărturisit nu demult Monica Tatoiu pentru Antena Stars.

Monica Tatoiu, despre desfrâu și ipocrizie: ”E exact apropierea sfârșitului, scrie și la Biblie!”

Vezi și Ce cadouri le-a cumpărat Monica Tatoiu soțului și băiatului ei, de Crăciun. Ce daruri se fac într-o familie de milionari dar și Monica Tatoiu, despre fiul ei, care nu crede în Dumnezeu: „Este cinic de nu se poate. E singura mea greșeală pe care nu știu să o repar”

Citește și:

Cât plătește Tom Cruise pensie alimentară lunară pentru unica lui fiică biologică. Nu a mai văzut-o de mai bine de un deceniu. Suri a devenit o tânără superbă

Cât de ocupat este fiul Monicăi Anghel, Aviv, la numai 13 ani! O ia pe urmele Evei Măruță?