Artista de 52 de ani a dezvăluit recent că tatăl său nu a fost niciodată de acord cu alegerea ei, aceea de a deveni actriță. Acesta chiar spera că fiica sa va pica treapta a doua, astfel încât să facă școala de meserii. Așa credea el că fiica se va putea întreține fără probleme toată viața.
Monica Davidescu, mama unei domnișoare de 13 ani, și-a început cariera ca manechin într-un magazin de haine, asta după ce a profesat, un singur an, ca învățătoare în satul natal. Înainte de a deveni actriță, aceasta a făcut parte și dintr-o trupă de dans.
Acum este una dintre cele mai apreciate actrițe de la noi, însă în copilărie, nici nu îndrăznea să viseze la o astfel de carieră. Iar felul în care gândea tatăl său a bulversat-o și pe ea și a fost cât pe ce să-i taie avântul.
„În copilărie nu credeam că ar exista o portiță să plec din satul meu și să ajung fac film sau teatru. Dar, visam cu ochii deschiși. Regimul nu permitea, trebuia să faci o școală generală, să iei treapta a doua la liceu, să faci liceul. Și tata, înainte de anul 1989, atunci când eu am intrat în treapta a doua, chiar a spus: Bine ar fi să pici în treapta a doua.”, a povestit ea pentru Spynews.ro.
Tatăl Monicăi Davidescu era deranjat de faptul că fiica sa chiar învăța. Bărbatul, care își creștea singur copiii, și-ar fi dorit ca Monica să meargă la o școală de meserii, gândind că în acest fel, aceasta s-ar putea întreține toată viața. Aceasta era rețeta succesului în mintea sa.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/09/moncia-davidescu-avea-6-ani-aici-iar-in-poza-mai-apar-si-cele-doua-surpri-si-o-vecina.jpg)
”Tata chiar s-a supărat că am învățat, mie îmi plăcea să învăț”
„Cei care picau sub linie, cu note sub 5, intrau la școlile de meserii. Tata, săracul, care ne creștea singur, s-a gândit că ar fi bine să învățăm o meserie pentru a ne putea întreține toată viața.
Da, tata chiar s-a supărat că am învățat, mie îmi plăcea să învăț.
Am scris la examen, după care am șters cam jumătate din subiecte și tot am luat nota 7 si ceva. Și eu am fost foarte supărată și mă gândeam că îl supăr pe tata și ce se va întâmpla. Numai că tata nu s-a supărat, bunica m-a susținut, am mers la liceu am luat bacalaureatul și apoi mai departe.”, a povestit actrița pentru sursa citată.
Monica Davidescu a venit în Capitală, din Câmpina, la vârsta de 19 ani, în 1992. A trecut, în primii ani, prin mai multe meserii, fiind inclusiv secretară. Facultatea de Artă Teatrală și Cinematografică i-a pecetluit însă soarta, ea absolvind-o la secția actorie, la clasa profesorului Grigore Gonta.
Nu-și amintește chipul mamei
Într-un interviu mai vechi pentru Libertatea, actrița mărturisea că nu-și mai amintește chipul mamei ei. Avea doar 3 ani când aceasta a murit.
Nu-și amintește chipul mamei “Pe mama nu am cunoscut-o, a murit când eram prea mică, dar i-am proiectat imaginea undeva deasupra, în Cer, și am simțit că a fost întotdeauna lângă noi – cred că icoana cu Maica Domnului a înlocuit în general imaginea mamei adevărate.
Nu îmi amintesc trăsăturile ei, trebuie să dau credit unei poze, pentru că nu îmi găsesc o imagine reală printre amintiri, cu excepția celei în care era în coșciug. Însă de fiecare dată când înțelegeam pe deplin un lucru, în fiecare etapă a vieții, aveam senzația că beculețul s-a aprins peste noapte datorită mamei”,
Femeia care i-a marcat viața și care a crescut-o de mică pe Monica a fost bunica din partea tatălui. “A fost figura maternă pentru mine. Ea a născut și crescut 7 copii, a fost văduvă de război, a răzbit prin sărăcia cruntă din acea perioadă, i-au murit doi copii la vârste diferite și al doilea soț.
A trecut prin încercări grele. Și ne-a crescut și pe noi 4 fără mamă. Pe mine, cu cele două surori, una mai mare și cealaltă mai mică, și pe verișoara noastră, care a rămas fără mamă la 7 ani”, mai povestea ea.
Bunica a fost un adevărat model pentru Monica Davidescu. “Bunica m-a învățat tot ce știu, cum să gătesc, să spăl, să am grijă de animale, să îmi găsesc timp pentru ceea ce îmi place – pe atunci, doar cititul și școala mă atrăgeau – fără să afectez bunul mers al lucrurilor zilnice.
Își dorea să trăiască pentru a ne vedea la casa noastră sau pe fiecare pe drumul ei. Verișoara și sora mai mare s-au căsătorit, eu plecasem la București, iar cea mică era la școală și știa ce urmează să facă atunci când a plecat bunica de lângă noi. Așa că și-a încheiat împăcată misiunea pe pământ, cred!”,mai povestea soția lui Aurelian Temișan.
Sărbătoare mare în familia Temișan: 15 ani de la cununie! Poză nemaivăzută de la nuntă!
Citește și: