Mona Nicolici are 16 ani de când nu mai apare pe micul ecran, dar numele și chipul nu i-au fost uitate. În anii ’90 făcea echipă cu Radu Coșarcă, la pupitrul Observatorului de la Antena 1, iar ochii ei psihedelici și surâsul elegant erau atuurile ei fizice cu care a cucerit telespectatorii. În prezent este detașată de lumea televiziunii, însă s-a integrat de minune în zona de radio, căci are un proiect la Europa FM.

Nici cu fostele colege de la Antena 1 nu mai are tangențe, după cum a declarat într-un interviu recent pentru okmagazine.ro. „Cu Sandra (n.r. Alessandra Stoicescu) mă mai intersectez dacă are nevoie de ceva sau ne spunem La mulţi ani!. Cu Gabi (n.r. Gabriela Firea) am pierdut legătura complet, am mers pe drumuri diferite. Ne-am intersectat, la un moment dat, când eu eram cu copiii din „Ţara lui Andrei“ la un eveniment la Palatul Parlamentului şi ea venise ca primar”, s spus Mona Nicolici pentru sursa citată.

mona-nicolici-7SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

Mona Nicolici sfidează vârsta

Mona Nicolici a fost căsătorită, din 1992, cu Mihai Nicolici, un afacerist care deține un magazin de vinuri. Cei doi au împreună doi copii mari, Vlad (26 de ani), actor la Teatrul din Bacău, și Maria (19 ani), studentă în anul al doilea la Regie de Teatru însă s-au separat cu mare discreție. În prezent, Mona este căsătorită cu celebrul chef Cezar Munteanu, potrivit publicației OK! România, și dețin împreună un restaurant, în Capitală. „Acum toată lumea crede că sunt jurnalist la Europa FM, dar eu am doar o emisiune acolo. Eu sunt antreprenor, consultant în sustenabilitate şi CSR (Responsabilitate Socială Corporativă, n.r.), am şi un restaurant cu soţul meu. Şi sunt şi la un master de Conservare a biodiversităţii, unde sunt bursieră”, a declarat Mona Nicolici în interviul pentru okmagazine.ro. La 54 de ani, distinsa jurnalistă și-a păstrat trăsăturile frumoase, iar timpul trece cu blândețe peste chipul ei.

Ce spune Mona Nicolici despre chef Cezar Munteanu

„Am pierdut controlul în bucătărie… Totul e aranjat după regulile expertului. Cezar își iubește foarte mult meseria. Și pune în ea multă pasiune, dar și disciplină și ordine. Nu mai zic de curățenie. Pentru el, e o bucurie să gătească pentru alții. El e ultimul care se așază la masă și primul care urmărește reacțiile noastre, să vadă dacă ne place ce-a gătit. A acceptat să fiu singurul critic al lui și primește cu deschidere „recomandările“ mele. Pentru că, spune el, mă pricep și avem aceleași gusturi. Ne place mult să facem lucrurile împreună. Orice. Dar atunci când gătim, accept că sunt ucenicul și îi dau Cezarului ce-i al Cezarului. Iar când vrea să intre singur în bucătărie, e un spectacol total: cântă de se aude din vecini, pregătește trei-patru feluri de mâncare în același timp, cu o bucurie și o siguranță care te avertizează că e mai bine să stai deoparte, să privești și apoi să-i întorci bucuria, cu recunoștință”, a povestit Mona Nicolici, ]ntr-un amplu interviu pentru paginadepsihologie.ro.

Mona Nicolici, de la televiziune, la radio

Originară din Turnu Măgurele, județul Teleorman, Mona a absolvit Facultatea de Instalații în cadrul Universității de Construcții București, în 1993, după care a urmat un masterat în Relații Publice și Comunicare. Timp de 11 ani a fost jurnalist de televiziune fiind, pe rând, redactor de știri, producător, editor și prezentator. În 2006, Mona Nicolici s-a retras de pe sticlă și a condus, timp de 14 ani, departamentul de sustenabilitate şi CSR al OMV Petrom. Mona Nicolici a revenit în media în anul 2020, la radio Europa FM, unde realizează „Misiunea Verde”, o emisiune de o oră, în fiecare duminică, de la ora 12:00.

Citește și: Mihaela Tatu, tot de „3 x femeie”! Ce bine arată la 59 de ani! Imagini cu vedeta, de la noul ei serviciu

Citește și: Alessandra Stoicescu, imagini de vis din Seychelles. Cum arată în costum de baie, la 46 de ani