Preotul familiei sale, Lidiane Alves Oliviera, a declarat pentru Daily Mail că tânăra a decedat la o clinică privată pe 20 iunie, după ce a suferit o hemoragie puternică și un atac de cord în urma unei operații de rutină de îndepărtare a amigdalelor la sfârșitul lunii martie.

Preotul a precizat că aceasta a rămas în comă timp de două luni în urma stopului cardiac din 4 aprilie.

Correia a intrat în lumea concursurilor de frumusețe în adolescență și a fost încoronată Miss United Continents Brazil la vârsta de 23 de ani, în 2018. După ce a câștigat concursul, ea a fost cosmeticiană și model.

avea-27-de-aniSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Destin crud

Pe 21 iunie, un purtător de cuvânt al organizației Miss United Continents a dat o declarație în care a spus că Correia era o „tânără frumoasă, cu o imensă bucurie de a trăi”.

Declarația a continuat: „Vreau să transmit cele mai sincere condoleanțe familiei sale și mentorului său, Henrique Fontes, care ne-a oferit darul de a cunoaște o fată frumoasă, inteligentă și dulce, care lasă cu noi cele mai frumoase amintiri care vor fi păstrate vreodată în această organizație.”

După aflarea veștii morții lui Correia, prietenii și familia i-au transmis condoleanțe pe rețelele de socializare, inclusiv pastorul Jak Abreu. „Dumnezeu a ales această zi pentru a o lua pe prințesa noastră”, a scris el pe Instagram. „Știm că ne va lipsi foarte mult, dar acum va lumina cerul cu zâmbetul ei”, a mai scris acesta.

„Ea și-a îndeplinit scopul și a lăsat moștenirea ei de iubire în noi!”, a adăugat el. „Vă cerem rugăciuni pentru familia și prietenii ei în acest moment dificil!”, a mai transmi el îndurerat.