„ Oare v-am zis ca m-am tuns?”, a scris Mirela la fotografia în care apare cu noul look.

 

Fanii au reacționat imediat și au lăudat-o încă o dată pentru felul în care arată, deși este mama a trei copii. Aceștia par uimiți că Mirela reusește să facă și carieră, e și gospodină, face mâncare, are grijă și de copii, cu ajutorul soacrei  evident, dar are grijă și de ea.

„Doamnă frumoasa, gospodina și o siluetă de invidiat,nu zici că e mama cu trei copii”, „Felicitări! vă stă foarte bine o săptămână frumoasă și reușită vă doresc”, „Nu. Dar îți stă bine”, au scris fanii.

 

Ce-i drept, prezentatoarea emisiunii ‘Acces Direct’ de Antena 1 este ca un bulgăre de energie care oferă 100% atât acasă, unde o așteaptă trei copii, cât și în fața reflectoarelor, pe platourile de televiziune. Aceasta a devenit anul trecut pentru a treia oară. Deși nu se aștepta să fie iar mamă, MIrela recunoaște că micuțul le-a adus foarte multă fericire în familie, iar acum nu ar zice nu nici la al patrulea copil.

 

„2019 a fost un an plin de provocări. În primul rând pentru că a venit al treilea copil, pe care nu l-am planificat, dar a venit peste toate pe care le aveam deja și initial, m-am speriat, dar apoi mi-am dat seama că mi-a produs cea mai mare bucurie și că a venit exact în momentul în care trebuia să vină. A fost un an plin de provocări și plin de temeri, dar și de lucruri frumoase, pentru că am o casa plină de copiii, am un program extrem de încărcat, dar fac numai ce-mi place și, vă dați seama, fiecare an mi-a adus mai multe lucruri, mai multă împlinire… cel puțin în ultimii cinci ani, la noi în casă e numai bucurie, numai jucării, numai țipete, da… și plânsete, și râsete, dar, în general, ai de ce să vii acasă. Te cheamă casa și abia aștept, când termin emisiunea, spectacolul sau concertul să ajung acasă cât mai repede, să mă dezbrac, să mă descalț, să-mi îmbrățișez copiii, să ne jucăm, să stăm împreună. Anul 2019 a fost unul dintre cei mai buni ani de până acum”, ne-a povestit Mirela.