În instantaneul realizat în apă, Mirela Vaida e în compania întregii familii, a celor trei copii și a soțului ei, o prezență foarte rară pe rețelele de socializare.

Instantaneul, realizat vineri, în jurul prânzului, nu e doar unul de vacanță, este realizat în ziua în care Vladimir, unul dintre copiii ei, a împlinit 5 ani.

la-balacealaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Într-o altă fotografie postată în urmă cu două zile, Mirela Vaida apare, în costumul de baie, chiar alături de sărbătoritul Vladimir, o frumusețe de băiat bălai.

„Pregatiti pentru o noua zi de joaca!”, a scris Mirela Vaida în dreptul fotografiei în care apare zâmbind lângă fiul său.

„Cel mai frumos copil cu cea mai frumoasă mămică”, „Superbi”, „Frumușica”, „Aveți o familie foarte frumoasă”, sunt câteva dintre comentariile scrise de fani în dreptul instantaneului.

Prezentatoarea de la Acces Direct se mândrește cu trei copii mici și adorabili. Deși are un program foarte încărcat la muncă, Mirela Vaida nu uită niciodată să petreacă momente de neuitat alături de micuții ei, cei care îi bucură sufletul și îi aduc zâmbetul pe buze.

Cum reușește să fie și femeie de carieră, și mamă cu normă întreagă și soție? „Avem un program foarte organizat. Ei dimineața merg la grădiniță, ei după-amiaza sunt acasă eu sunt la serviciu, ne întâlnim seara, povestim tot ce s-a întâmplat în timpul zilei, pregătim hăinițele, mâncăm împreună, iar zilele pe care le mai avem libere le petrecem gătind împreună”, a povestit Mirela Vaida în platoul Observator.

Vezi și Mirela Vaida, pe masa de operație. La ce intervenție pentru înfrumusețare recurge vedeta

Citește și:

Surpriză! Adela Popescu și-a schimbat complet look-ul! Prezentatoarea TV nu mai arată deloc așa cum o știai!

Unde-a ajuns să lucreze un fost concurent iUmor