A fost însă un om mereu activ, încă de mică făcându-și propriii bani, chiar mai mulți decât câștiga mama sa, după cum a mărturisit înr-un interviu pentru Click!.
Vedeta a pășit la drum cu un job bănos, admite ea: ”Primul meu job, dacă putem să îi spunem aşa, a fost să cânt la nunţi şi la evenimente private. Eram în clasa a 11-a, aveam 18 ani, în weekend mergeam cu Victor şi cu Laura Lavrig la Iaşi şi cântam. Aceia au fost primii mei bani. Fiind fată de liceu, eram extrem de fericită să am bănuţii mei. Căci eu câştigam din patru evenimente cât mama într-o lună la serviciu”.
Despre perioada de pandemie pe care o traversăm cu toții, Mirela Vaida a declarat: ”Mă sperie coronavirusul, aşa cum sperie pe toată lumea, dar nu duc lucrurile la extrem şi nu am devenit nici paranoică, nici exagerat de speriată.
Mi-am făcut testul de câte ori a fost nevoie atunci când cineva din jurul nostru se îmbolnăvea, ca să fim siguri că nu ne-am infectat.”
Cum e viața cu trei copii care nu merg la grădiniță? ”Copiii sunt fericiţi că stăm acasă şi suntem cu ei, îşi fac de cap, cumva nu mai sunt supuşi la un program mai riguros, cum se întâmpla când erau la gradiniţă.
Acum mai stau câte puţin la tabletă, mai ieşim în curte, au jucării cu duiumul, dar e greu cu toţi trei acasă. A zis cineva o vorbă foarte mare: acum a venit momentul să trăiţi cu ceea ce aţi educat! Mi-am dat seama astfel că dacă ne plângem de copiii noştri, avem nişte probleme care ne sunt nouă imputabile şi nu lor şi cred că acum avem timpul şi ocazia să le remediem şi asta încerc să fac în fiecare zi. Să vorbim mai mult cu ei, să nu îi mai alintăm atât de mult, să îi responsabilizăm mai mult”, a mai spus prezentatoarea TV.
Întrebată cum s-a schimbat de când e soție, vedeta a replicat: ”O, radical. Înainte nu prea ştiam să fac nimic, sau mai bine spus ştiam, dar nu făceam. Mi-era poate mai uşor să merg cu soţul meu la restaurant, să mâncăm în oraş, mi-era mai uşor să pun repede nişte paste sau ceva în cuptor să se facă singur, să nu mă doară capul. Acum e ziua şi felul de mâncare”.
”Eu trebuie să gătesc continuu, 2-3 feluri de mâncare pe zi şi niciodată aceleaşi a doua zi”, a mai spus ea. Iar dovada e pe rețelele de socializare, unde postează adesea ceea ce gătește, de la pâine de casă până la ciorbe și alte bucate, multe cu origini moldovenești, ea fiind originară din această zonă a țării.
Cu trei copii, multe s-au schimbat, recunoaște ea: ”Nu mai am tabieturi, nu mai am timp să ies pe nicăieri, oricum nu aş fi ieşit în perioada asta. Dar nu mai există să zicem timp să te uiţi la un film cap-coadă seara, să am timp să fac o baie cu spumă. Voi reveni eu şi la tabieturi la un moment dat”.
Vezi și Mirela Vaida ni-l arată, în sfârșit, pe soțul ei: ”La banii tăi…”
Citește și:
Anda Adam a divorțat, în secret? Gesturile care o dau de gol