Artista a vorbit recent despre poate cel mai dificil moment din viața sa. Acum trei ani, când trebuia să plece în America, a făcut un set de analize, pentru a se asigura că totul este în regulă. Asta, chiar dacă făcuse toate analizele cun puțin timp înainte.

Analizele au ieșit bune, a fost identificată doar o infecție, însă, după RMN, a venit și șocul: artista suferea de cancer la rinichi.

La doar câteva zile de la punerea diagnosticului, Mirabela a urcat pe masa de operație, a povestit chiar artista, la ”Vorbește lumea”. Intervenția a durat mai bine de 6 ore și a fost una complexă, fiindu-i extirpat unul dintre rinichi.

Situația s-a complicat, însă, pentru că boala era una avansată și se extinsese și la vezică. “Doamna Mirabela, aveți un cancer foarte urât, foarte furios. Dumnezeu o să ne ajute și poate nu ajungem la chimioterapie”, a auzit Mirabela Dauer din gura medicului care o trata.

Totuși, artista nu și-a pierdut încrederea și a urmat îndeaproape sfaturile medicilor. I-au fost scoși nu mai puțin de 52 de ganglioni, iar ulterior urmând tratamentul la vezică.

A fost foarte optimistă, a avut încredere în medici și în Dumnezeu și a luptat.“Totul la mine s-a întâmplat cu sufletul deschis, cu o mare încredere în medici, cu o mare încredere în Dumnezeu și am zis că nu are cum, am atât de multe de spus, nu are ce să mi se întâmple”, a spus artista, mărturisind că nu ar fi vrut să abordeze subiectul, dar s-a săturat de zvonurile și bârfele potrivit cărora ar fi pe moarte.

Tratamentul continuă și în prezent, iar artista se simte bine și este în continuare foarte încrezătoare.

Cel mai mult a durut-o în această perioadă ignoranța celor din jur, care nu i-au dat nici măcar un telefon pentru a se interesa de starea ei de sănătate, a mărturisit ea. Printre cei care chiar au fost alături de ea în momentele grele s-au aflat Fuego, Gabriel Dorobanțu și Mioara Velicu.

Vezi și Mirabela Dauer a slăbit 4 kilograme în izolare. Are un truc pe care îl respectă cu sfințenie: ”Mi s-a strâns stomacul”

Citește și:

Ilie Năstase se pregătește să devină din nou tată, la 74 de ani! Ce spune despre fosta soție

Andreea Bălan, primele declarații despre relația cu Tiberiu Argint: „Sunt fericită”