Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman, a încetat din viaţă la vârsta de 83 de ani, la azilul privat la care era internată din anul 2021. Născută Mioara Georgescu, ea ar fi împlinit 84 de ani pe 19 aprilie. Anunţul privind moartea Mioarei Roman a fost făcut pe Facebook de fiica sa cea mică, Oana Roman.
Mioara Roman a murit la vârsta de 83 de ani
Mioara Roman era jurnalist, fost profesor de limbi orientale la Universitatea din București și om de radio. Ea s-a despărţit de fostul premier Petre Roman în 2007, după mai bine de 30 de ani de căsnicie. Mioara Roman se afla de mai mult timp la un centru privat de îngrijire, din apropierea Capitalei.
„Drum lin în lumină mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povesteai aici. Tot ce sunt îți datorez. Mulțumesc mămica mea pentru tot. Te iubesc și te voi iubi mereu! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace”, a scris Oana Roman pe Facebook.
Știre în curs de actualizare
Ultimii ani din viața Mioarei Roman
Invitată la podcastul lui Jorge anul trecut, în luna aprilie, Oana Roman a povestit mai detaliat despre situația mamei ei. A spus de ce a fost nevoită să o interneze.
„A fost cea mai bună decizie pe care puteam să o fac pentru ea din două motive: să-i prelungesc viața și să-i prelungesc viața în demnitate. (…) Din păcate, aceste degenerări cognitive sunt foarte rapide, ele avansează foarte rapid, iar știința încă nu a descoperit nicio modalitate de a le ține în loc sau de a le da înapoi. Lucrurile au evoluat rapid, din păcate.
Dacă ea acum doi ani, un an și jumătate era bine, acum nu mai este același lucru. Prima oară am fost cu ea acum un an și opt luni într-un centru ca să o evaluăm. Am mai adus-o acasă, nu a fost bine, așa că am luat decizia, după ce am discutat cu toți doctorii, cu psihiatrii, cu toată lumea, împreună cu ei am decis că varianta cea mai bună ca această degenerare să fie ținută sub control și pentru ca ea să nu se degradeze prea repede e să stea într-un loc în care să primească toate îngrijirile de care are nevoie în timp real”, a povestit Oana Roman.
Nu a fost ușor nici pentru Oana Roman, căci costurile azilului au fost foarte ridicate. „Costă foarte mult, din păcate. Ea a stat într-un centru până în septembrie, care este foarte ok, unde prețurile sunt mai mici. Prețurile într-un loc bun pornesc de la 3.500- 4.000 de lei pe lună, care au totul inclus. Vorbim de cazare, mâncare, asistentă, infirmieră, doctori, activități etc.
După un an și aproape jumătate, unde ea a stat și, repet, a fost foarte ok, ea a căzut și a trebuit să-i punem o proteză la șold, iar în urma procedurii acesteia a avut nevoie de un tip de recuperare pe care ei încă nu îl aveau atunci și varianta a fost să o duc într-un centru în care să existe o componentă de recuperare medicală importantă.
Trăiești mai mult în demnitate. Am ales să vorbesc public, pentru că oamenii trebuie să înțeleagă. Eu am reușit să schimb mentalități în țara asta. Să nu-mi spună mie cineva pe lumea asta că este OK ca un copil să schimbe scutecele părintelui. Nu e demnitate nici pentru părinte, dar nici pentru copil. Nu e demnitate”, a mai spus Oana Roman în podcastul lui Jorge.
Citește și: