Absolventă a trei facultăți, Facultatea de Drept, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, dar și Facultatea de Psihologie, Minerva, acum în vârstă de 66 de ani, a răspuns întrebărilor lui Denise Rifai, în emisiunea de la Kanal D.

Fost procuror, dar și jurnalist de investigație, Minerva, pe numele din buletin Gabriela Dima, a povestit despre cum a ajuns să studieze astrologia, dar și despre tragediile din familia sa.

Totul a început când a primit un pachet de ”cărți de joc țigănești” de la soția bulibașei, pe care mama ei o ajutase. Cu inocența unui copil, a prevestit morți, inclusiv în familia ei.

Și-a făcut singură astrograma la 14 ani

Dar înfiorător a fost când, după ce se apucase de astrologie (citind două cărți de la bunicul), fiind totuși începătoare, și-a făcut propria astrogramă. Acolo a aflat ce-i rezerva destinul.

„Atunci am aflat că la 42 de ani o să fiu văduvă și să-mi îngrop singurul copil. A trebuit să treacă timpul ca să se confirme chestia asta”, a povestit Minerva în emisiunea „40 de întrebări lui Denise Rifai”, de la Kanal D.

Și, din păcate, lucrurile chiar așa au stat. Căsătorită, aceasta a înfiat cu fostul soț doi copii. Au ajuns însă să aibă și un copil biologic, pe Andrei. Din păcate, însă, ce-a iubit mai mult a plecat din această lume. Bărbatul i-a murit într-un accident aviatic când Andrei, fiul lor, avea doar 7 luni. Din păcate, peste ani, Andrei avea să piară și el. Avea 17 ani când s-a stins din cauza meningitei pneumococice.

În acea perioadă, era epidemie de meningită, iar copiii mureau în şcoli, a povestit Minerva. Fiul ei, dar şi nepotul, aveau să împărtăşească aceeaşi soartă cumplită.

„Îmi este foarte greu să vorbesc despre asta și mai ales că nu a fost unul, au fost doi. Și al meu, și al fratelui meu.

Nici în ziua de azi nu înțeleg de ce Direcția Sanitară nu a acceptat să declare epidemia. Muriseră la Arad 13 copii. Au căzut pur şi simplu din picioare în fața tablei, la școală sau în bancă. Atunci am zis că mie niciodată nu o să-mi ghicesc.

E, uite că dacă vrea să-ți facă figuri astrologia, îți face”, a povestit Minerva, în emisiune. Și-a deschis din nou astrograma, la maturitate, acum un an, și e convinsă că i-a salvat viața, pentru că asta a trimis-o la operație, la Arad.

”Când am căzut la pat, anul acesta, singura salvare pe care am văzut-o, am văzut-o în harta mea. Și în funcție de ce am văzut în harta mea, eu așa am plecat la Arad să mă operez”, a declarat Minerva.

Minerva, operată de urgență. „Pe coridor, mama a izbucnit în plâns: «Moare!»”. Ce a pățit celebra astrologă

Cum se simte Minerva după operația dificilă pe care a suferit-o. Imagini cu celebra astroloagă, la recuperare

N-a avut copilărie. Diagnosticată de la 9 ani cu o boală gravă

Din păcate, problemele de sănătate nu au ocolit-o pe Minerva întreaga viață. La numai 9 ani a fost diagnosticată cu leucemie. Practic, de la 9 ani nu a mai avut copilărie, ea stând mai mereu în spital. Abia peste ani avea să afle că, de fapt, nu era vorba despre leucemie, ci despre o boală rară de sânge. Și acum ia pastile ca să o țină sub control.

În prezent, Minerva, care la un moment dat a fost și procuror, e pensionară, mamă a doi copii înfiați. Însă e o femeie în continuare foarte ancorată în prezent.

minerva la kanal dSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Ce-a aflat din astrograma lui Călin Georgescu

Minerva a mărturisit că a avut curiozitatea recent să-i facă astrograma inclusiv lui Călin Georgescu, după rezultatul primului tur al alegerilor. A aflat imediat, fără să știe la acel moment despre ce era vorba, că lui Călin Georgescu ”ceva i-a scăpat de sub nas”. Abia apoi avea să se anunțe invalidarea turului de alegeri.

Ce-a mai aflat din astrograma lui Călin Georgescu? Că are ”o latură dictatorială destul de pronunțată”, a mai spus Minerva, cea care și-a ales singură acest pseudonim.

Citește și:

Romanița Iovan și fiul ei, parastas pentru Adrian Iovan. Au urcat și anul acesta în Munții Apuseni, la locul tragediei

Ce probleme de sănătate a avut regretatul cântăreț Mărin Cornea. „Amețeam pe drum, mă țineam de gard”. A murit la 77 de ani