Și asta pentru că vedeta vede acest subiect dintr-o cu totul altfel de perspectivă decât majoritatea. Nu crede în noțiunea de fată sau băiat, a fost mereu o purtătoare de cuvânt a minorităților sexuale, încă de pe vremea când era doar o adolescentă, iar astfel de declarații erau de-a dreptul scandaloase.

Să ne amintim că în acele vremuri Miley era vedetă Disney, iar imaginea ei era una conservatoare. Era pur și simplu o ”păpușică”, genul de fată care se visa fiecare puștoaică. Prin urmare, declarațiile sale nu se potriveau cu imaginea.

Primul sărut a fost cu o fată

Însă chiar de atunci, Miley nu s-a ferit să spună că se simte atrasă și de fete. Prin urmare, declarația sa, potrivit căreia primul sărut a fost cu o fată, nu ar trebui să mire pe nimeni.

Totul s-a întâmplat în școala generală, a mărturisit Miley Cyrus, în prezent în vârstă de 26 de ani și căsătorită cu actorul Liam Hemsworth. Dar drumul până aici nu a fost simplu, mai cu seamă că Miley a crescut într-o familie foarte religioasă din sudul Americii, o zonă extrem de conservatoare, unde contează mult și ”ce spune lumea”.

”Prima mea experiență, primul meu sărut a fost cu o fată, în școala generală. Și nimeni nu putea să înțeleagă, fiind din sud”, a declarat Miley, născută în Nashville, Tennessee.

Vedeta admite că nici măcar părinții ei nu o înțelegeau, dar afirmă că a știut că nu greșește cu nimic și era convinsă că, într-o zi, aceștia vor înțelege. Admite că și ei i-a luat destulă vreme să-și înțeleagă propria sexualitate și că a urât întotdeauna catalogările. De aceea nici nu folosește, referindu-se la ea, termenul de bisexual.

Vezi și Miley Cyrus s-a casatorit cu Liam Hemsworth. O poveste de dragoste lunga, cu suisuri si coborasuri