Acum, că emisiunea s-a terminat și gândurile și impresiile s-au mai așezat, Mike, iubitul Iuliei Albu, e în stare să tragă și niște concluzii.
Acesta a spus recent ce a aflat despre el prin prisma emisiunii, dar și despre femeia cu care trăiește.
Mike și Iulia Albu au format unul dintre cele mai controversate cupluri de la emisiunea America Express. S-au certat adesea pe traseu și au ajuns de multe ori să izbucnească nervos unul în fața celuilalt, din cauza neînțelegerilor generale de stres, oboseală și de opiniile diferite. Și totul așa cum era mai rău, cu public.
Mai mult, cei doi s-au și despărțit pentru o perioadă, după competiție. Până la urmă, însă, au ajuns la sentimente mai bune și au reluat traiul în doi.
Astfel, chiar dacă acest show i-a supus pe cei doi multor teste și le-a pus chiar sub semnul întrebării relația, Mike spune că partea cea mai bună este că a descoperit extrem de multe lucruri pe care nu le știa despre partenera sa de viață, dar nici despre el însuși.
„Măi, eu am învățat că am un fitil mai scurt decât credeam că-l am. Iulia a învățat să se dea jos din pat la cinci dimineața în trei secunde. De fapt, la cinci și jumătate. La cinci nu prea, de obicei.
A învățat să se machieze foarte repede, să se îmbrace foarte repede, să mănânce foarte repede, să nu se oprească toată ziua. A fost un fel de Duracell. Nu am mai văzut-o așa niciodată.”, a declarat Mike, potrivit Fanatik.
:quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/11/iulia-albu1.png)
Ce admiră cel mai mult la Iulia Albu
Chiar dacă Iulia Albu are imaginea unei femei cu păreri tranșante cam pe orice subiect, Mike spune că iubita lui este total diferit în relație.
Când vine vorba de lucrurile pe care le iubește cel mai mult la partenera sa de viață, bărbatul spune că, de departe, latura sa artistică și modul unic de a fi sunt trăsăturile ce o diferențiază de orice altă persoană.
„Nu e deloc! Absolut deloc. Niciodată nu a fost. Ea, cu partea ei artistică și nebună, să spun așa, e ceea ce mă atrage. Eu o iubesc tocmai pentru partea asta.
Nu cred că sunt mulți oameni care au ce găsești în caracterul ei. Pe mine chiar asta mă atrage la Iulia. Este inedită și nu o pot schimba.”, mai spune bărbatul.
Planuri de Ziua Îndrăgostiților
Și, pentru că Ziua Îndrăgostiților se apropie cu pași repezi, cei doi și-au făcut deja planurile și știu cum vor petrece cele două zile destinate cuplurilor din luna februarie. Chiar dacă sunt mai mult adepții sărbătorilor românești, aceștia spun că vor petrece și de Valentine’s Day, pe 14 februarie, însă în modul lor caracteristic.
„O să facem ceva de Dragobete – da, noi suntem pe tradițional, ne place românește. O să facem ceva și de Valentine’s Day, dar nu ce se face de obicei. Adică am auzit că oamenii se adună și-și împletesc codițe. Nu facem asta.
De Dragobete o să facem ceva foarte drăguț, care nu se poate spune. Vom pleca într-o vacanță, cred că acum vom pleca în Barcelona, parcă, pe urmele lui Gaudi!”, a spus și Iulia Albu.
Vezi și Iulia Albu, detalii despre inelul de logodnă și rochia de mireasă. Cum arată certurile dintre ea și iubitul ei dar și Mihai Albu, despre o nouă căsătorie, la 10 ani de la divorțul de Iulia Albu: „Lucrurile nu stau pe loc”
Citește și: