E vorba despre un apartament de lux cumpărat, recent, la malul mării, în Mamaia Nord, cu 89.000 de euro. Artistul nu poate să-l mai dea în folosință pentru turiști vara aceasta, cum își planificase.
”Mihăiță – 7 case”
Mihai Trăistariu, în vârstă de 47 de ani, anunța cu mândrie, încă de la începutul anului, că a achizițonat un apartament de lux într-un complex de cinci stele, situat chiar pe malul mării, în Mamaia Nord.
”L-am luat în ideea că vreau să închiriez ceva tot anul. Cele 6 apartamente pe care le am acum, tot din Mamaia Nord, sunt închiriate doar vara”, declara el. ”Așadar dragilor, să-mi ziceți Mihăiță – 7 case!”, glumea el în primăvara acestui an.
Artistul a făcut credit la bancă pe 10 ani pentru a-și lua apartamentul de fițe și a tot sperat ca lucrările la el să fie finalizate pentru a-l da în folosință chiar de 1 iunie, la debutul sezonului estival.
Data limită pe care și-o fixase a trecut, însă apartamentul nu a fost gata. Apoi, artistul a tras speranțe că până pe 15 iunie, cel târziu 1 iulie, să poată în sfârșit să-l închirieze.
A aflat, însă, cu stupoare că vara aceasta nu e nicio șansă ca acesta să fie gata. Va rata tot sezonul estival și va pierde bani frumoși!
A pierdut tot sezonul
„Nu am deschis apartamentul și m-am dus pe acolo. Nu au montat băile, deci mai e mult de lucru. Eu mi-am luat mobilierul, stă tot împachetat, în tot blocul e așa. Toți vecinii sunt revoltați că au cumpărat mobila și stau cu ea împachetată.
Stăm cu ele așa până pun tot. Și, oricum, e praf, se montează. Cred că nu mai prind vara deloc și sunt foarte suparat. Pierd mulți bani vara asta! Speram să dau și eu lovitura cu apartamentul ăsta”, a declarat dezamăgit Mihai Trăistariu pentru Click!.
Cât vrea să ceară Trăistariu pentru o noapte de cazare în apartamentul de lux din Mamaia Nord
Apartamentul de lux achiziționat de Mihai Trăistariu este situat în corpul cu numărul patru al unui complex de lux din Mamaia Nord, la etajul trei. Acesta dispune de vedere la mare, complexul fiind dotat cu toate facilitățile. Prin urmare, și tariful perceput în plin sezon va fi unul pe măsură.
„La cinci stele voi cere 180 – 200 de euro pe noapte. Cine vrea condiții să plătească! Vara asta sper să dau lovitura cu el!
Complexul are 3 piscine, 10 magazine, sală de fitness, saună, farmacie, spa și market, toate situate la parter.
E un complex cu 1.000 de apartamente, situat fix în buza mării, vezi apa din pat, doar că prețul vă dați seama că va fi pe măsură.
Este un apartament de tip studio, deci ca o garsonieră mare, are 52 de metri camera, și acolo o să pun o chicinetă și o canapea extensibilă. Cam la fel cum era și în partea cealaltă, la Năvodari, numai că asta e mult mai mare și de lux. 89.000 de euro m-a costat!”, a mai spus Mihai Trăistariu pentru sursa citată.
Cât cere pentru cele 6 apartamente de la Năvodari
Mihai Trăistariu mai deține șase garsoniere de închiriat în regim hotelier la Năvodari, acestea aducându-i un profit anual de 30.000 de euro.
Dacă de 1 Mai și de Paște, prețul de închiriere al apartamentelor a fost de 200 e lei pe noapte, în iulie tariful e de 350 de lei, la fel și în august, iar în septembrie de 250 de lei pe noapte, așa cum a fost și în iunie.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/07/mandru-de-apartamentele-sale.jpg)
Dar cum a început totul? Cum a ajuns Mihai Trăistariu de la muzică la afaceri și cât câștigă anual
Într-un interviu pentru Fanatik, Mihai Trăistariu a dezvăluit că, în 2006, și-a cumpărat un teren la malul mării, unde avea de gând să își construiască o casă. Planurile însă s-au schimbat. Cântărețul a vândut terenul și și-a cumpărat 7 apartamente, iar 6 dintre ele le-a dat spre închiriat.
„Din pandemie m-am pus la punct cu businessurile (mai are și o școală de muzică – n. red.), nu eram convins că o să fac vreodată afaceri. Credeam că o să trăiesc din muzică toată viaţa, dar pandemia m-a pus la pământ. Aveam un împrumut în bancă de 5 miliarde, 500.000 lei, şi atunci a trebuit să fac ceva.
După Eurovisionul din 2006 mi-am luat un teren la malul mării ca să-mi fac o casă. N-am reuşit să-mi fac casa şi atunci a trebuit să fac ceva şi l-am schimbat repede pe 7 apartamente la malul mării. Şi uite aşa m-am trezit hotelier.
Într-un apartament m-am mutat eu şi celelalte şase, fiind chiar la malul mării, în Mamaia Nord, le închiriez turiştilor vara. Câştig 30.000 – 35.000 de euro într-o vară. Deci, dintr-odată, mi-am făcut o afacere, în pandemie, de frică să nu mor de foame”, declara el.
”Mai aveam o şcoală de muzică deschisă din 2014, care mergea şi nu mergea, iar pandemia chiar mi-a închis-o. Acum am redeschis-o şi merge foarte bine, am 130 de elevi.
Deja am două businessuri, pe lângă cântat. Deci din şcoala de muzică, din turism, adică apartamentele închiriate şi concerte. Astea sunt cele trei venituri ale mele la ora actuală.”, mai spunea artistul.
Citește și:
Vezi pe Libertatea rezultate Bacalaureat 2024 – notele pe județe publicate de edu.ro!