Artistul trăiește o decepție momentan, după despărțirea, în decembrie anul trecut, de ultima iubită, una cu circa 20 de ani mai tânără. Cântărețul se întreabă dacă va întâlni vreodată femeia potrivită, sufletul-pereche.

”În decembrie am încheiat ultima relație. Pe 20 decembrie a plecat din țară și s-a încheiat. Nu ne-am certat, dar nu ne mai potriveam și nu mai aveam nimic în comun. Am stat doi ani împreună și am ajuns la concluzia că nu suntem suflete pereche”, a declarat el pentru Cancan.

Nu locuiau împreună, pentru că ea era din București, și se întâlneau ba la el acasă, în Constanța, ba pe la hoteluri prin București, după cum a povestit el.

De ce nu a mers relația? ”Ea era mică. Am o tendință proastă de a-mi alege fete de 20 de ani, când eu fac 40. Aici e greșeala. Trebuie să-mi iau fete de vârsta mea pentru că gândim la fel”, admite artistul.

Și asta nu e tot: ”Erau diferențe, ea voia la club iar eu nu sunt cu gălăgia. Și uite așa, nu ne potriveam. A durat ceva pentru că ne-am potrivit la unele lucruri, dar per total, nu.

Avea tendința să flirteze și nu-mi plăcea chestia asta. Eu primesc câte 4-5 mesaje pe zi de la fete care îmi trimit poze, vor să se întâlnească și eu rezist tuturor tentațiilor. Deci, eu chiar primesc „oferte” și tu primești una pe lună și aproape că-i dai curs. Deci, ea era foarte impresionată dacă primea un mesaj de la un băiat.

Eu nu făceam crize de gelozie, dar ea era cât pe ce să mă înșele, iar eu nu dădeam curs avansurilor. Eu sunt un tip foarte corect într-o relație. Cât timp am relație nu merg în altă parte, dacă nu am atunci pot să am aventuri”.

Artistul a povestit și cum a decurs depărțirea: ”Am avut o discuție de aproximativ o oră, după care am ajuns la această concluzie. Pentru că, oricum, de abia ne vedeam prin casă.

Eram chiar la mine la mare, la Constanța, și i-am zis: „Uite, vezi, eu am venit și tu nici măcar nu te-ai ridicat de pe canapea. Stai pe telefon toată ziua și te uiți pe YouTube la Dorian Popa, iar eu toată ziua am treabă și când vin acasă nu mă vezi”. Devenisem invizibil pentru ea”.

Vorbind despre fosta iubită, cu care a stat doi ani, cântărețul a mai povestit ce îl deranja la ea: ”Avea obiceiuri foarte proaste și-i spuneam: „Băi, fată, eu înțeleg că ai 20 de ani, dar ce înveți de la toți ăștia de pe YouTube?” Ea se uita pe vlog-uri la Dorian Popa și eu voiam să ne facem casă și copil”.

”Sunt atât de sătul de relații și de plictisit…”

Dacă în trecut artistul a fost logodit, nu a fost cazul și acum. Întrebat dacă s-a gândit să o ceară de soție, iată ce a răspuns Trăistariu: ”Pe ea, nu! Am stat un pic mai mult pe gânduri pentru că în trecut m-am și logodit, după ce am stat cu o fată 3 ani, și am învățat din lecția aia că graba strică treaba”.

Acum, e într-un moment de confuzie, în care nu știe încotro să se îndrepte, recunoaște el. ”Dar acum sunt atât de sătul de relații și de plictisit, încât n-am chef să-mi fac o relație. Pur și simplu mi-e frică să mă mai bag într-o relație pentru că am senzația că oricum se termină.

Și tot stau și mă întreb: „Oare când o să o întâlnesc pe următoarea? Oare o să mai am curaj să mă îndrăgostesc sau mai bine stau așa?” Nu știu ce să fac, sunt puțin derutat”, a recunoscut cântărețul.

Vezi și Mihai Trăistariu a cerut-o în căsătorie pe Oana Zăvoranu: „Îmi place mult felul ei de a fi”

Citește și:

Alexia Eram și Mario Fresh au petrecut ziua artistului împreună. Prima apariție împreună după zvonurile despărțirii

Cum se înțelege iubita lui Victor Slav cu fetița acestuia: ”Are o atracție fenomenală pentru…”