Artistul devenit vindecător, după ce el însuși a suferit mult, după moartea fiicei sale, susține că oricine poate socoti cât are de trăit pe Pământ, dar majoritatea oamenilor se tem.

Revenit în România, după ani buni petrecuți în Belgia, Onilă intenţionează să-şi deschidă o clinică de terapii complementare şi să sară în ajutorul tuturor românilor cu probleme. A ştiut dintotdeauna că menirea lui este aceea de a vindeca suflete. Şi-a urmat calea şi a reuşit să trateze, spune el, afecţiuni de tot felul, de la o simplă insomnie şi până la boala secolului, cancerul.

Suferinţa provocată de mortea Ioanei l-a determinat să ia calea spiritualităţii şi să găsească răspunsuri, dar şi alinarea de care avea mare nevoie. Acum, spune el, omul îşi poate prelungi viaţa și se poate vindeca singur de orice fel de problemă, fără a apela la ajutor medical. Medicul, însă, are și el rolul său, pe care l-a explicat într-un interviu pentru Fanatik.

Dar să o luăm cu începutul. De ce s-a întors în România: ”Îmi doream să revin în România de vreo doi ani de zile. Mai exact de când am început o relație nouă cu Laura, noua mea parteneră cu care sunt și coleg, ca și terapeut în noua noastră clinică de terapii complementare.

De atunci mi-am cam dorit să mă întorc în țară, nu eram hotărât. Împreună discutând, am ajuns la concluzia că e mai bine să fim aici aici, printre românii noștri, printre oamenii noștri. Să fim printre oamenii care încă mai au suflet pentru că, din păcate, acolo în Belgia sunt doar oameni fără suflet și-atunci nu se putea face mare lucru”, a declarat cel care de câțiva ani și-a găsit sufletul pereche, după un divorț dureros de mama fetei sale, care nu s-a putut împăca cu dispariția Ioanei.

În România va face ce a început în Belgia, își va continua menirea, spune el. ”Aici va trebui să îmi creez o firmă nouă și să creez toate condițiile pentru a face o clinică de terapii complementare.

De mai bine de nouă ani de am început studiul în perimetrul acesta spiritual. De atunci și până acum, consider că am acumulat o experiență foarte bună, astfel încât să pot participa activ la vindecare, la tratamente, la conștientizarea oamenilor.

Noi, cu toții, suntem oglinzi unii altora. Ne oglindim unii în ceilalți. Şi-atunci o mare parte dintre români văd că sunt dezamăgiți tocmai pentru că, uitându-se în oglinzile lor nu se regăsec pe sine. Acesta este unul dintre punctele unde eu aș putea să lucrez cu oamenii. Să îi învăț că se pot bucura de propria lor existență fără să se mai raporteze la ceva exterior”, a spus fostul artist.

Dar cum a ajuns să-și găsească această misiune? ”În orice domeniu, nu neapărat în cel al vindecării, viața te duce prin niște cărări care îți arată drumul și te ghidează. Pe mine, viața m-a dus pe aceste cărări prin maeștrii mei. Am început artele marțiale de la 14 ani. Iar maestrul meu mi-a zis la un moment dat că sunt singurul lui elev, din câteva sute pe care le avea, care ar putea face radiestezie. Acela a fost unul dintre momente”, povestește el.

Zis și făcut. A studiat și ”Lucrurile nu au fost deloc întâmplătoare. Mi-am dat seama că acesta este locul pe care trebuie să pășesc cu încredere și cu credință. Asta am făcut și în câțiva am terminat școala de radiestezie, am 12 grade, adică 12 ani munciți în domeniu. După aceea, am luat și alte măiestrii, am studiat și cu cel mai cunsocut maestru dintre cel actuali, Albert Ignatenko. Sunt un om care ar aduce un aport extraordinar de benefic acestui minunat neam de români cu suflet bun”.

E convins că românii sunt deschiși la tipurile de terapie îmbrățișate de el și explică și de ce ar trebui să fie așa. ”În 2008 am început cu tratamentele energetice pe mai multe persoane. Au fost și cazuri în care un om a venit și nu am putut să îl ajut cu nimic.

A venit o femeie cu un cancer în gât pe care îl avea din luna decembrie. În februrie a ajuns la mine, era slabă moartă, dar s-a făcut bine. Au mai fost cazuri de probleme la plămâni, durere la inimă, insomnie, probleme genitale, probleme de erecție, hemoroizi. Tot felul de probleme care au fost rezolvate cu succes și în scurt timp.

Domeniul energetic este mult mai complex. Mult mai complex decât studiază medicina în acest moment. Sunt convins că problemele noastre vin dintr-o programare energetică, pornind din momentul nașterii și până în prezent”, mai spune el.

Mai ține legătura cu fosta soție?

Nevindecată a rămas însă fosta soție, cu care nu mai ține deloc legătura. ”Tocmai de asta drumurile noastre s-au separat atât de tare încât între noi s-a creat o prăpastie. Nu mai există cale de întoarcere nici măcar la nivel de comunicare.

Am încercat o perioadă de doi ani de zile să fac în așa fel încât lucrurile să funcționeze și nu au funcționat. Cu cât am încercat mai mult, cu atât lucrurile s-au deteriorat. Eram cumva la poli opuși și așa am și rămas”, declară el.

 Mihai Onilă, fost membru AXXA, mesaj disperat pe facebook: „Relația cu soția mea s-a încheiat”

Ce planuri are cu actuala soție

Cu actuala parteneră, Laura, totul e lapte și miere, iar un copil ar fi binevenit, spune el. ”Eu las totul în voia Divină. Și dacă voia Divină spune că nu am mai putea fi părinții unui copil, noi acceptăm. Dacă e să se întâmple, eu sunt deschis. Tot ce pot să spun este că da, activi suntem (n.red. râde)”.

Îl mai știi pe Mihai Onilă, solistul trupei AXXA? Artistul urmează să se căsătorească, la cinci ani de la moartea fetiței sale. Ce destin crud a avut până acum…

ihai-onila-si-noua-lui-sotieSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Și va avea de trăit o vreme cu Laura, pentru că el însuși declară că va trăi 116 – 117 ani. ”Voi trăi 117 ani sau 116, încă nu știu sigur. Înțeleg acum că moartea nu este decât o programare.

Chiar dacă omul este la un moment dat atât de dezamăgit și părăsește acest trup, el, dacă își găsește scopul de a trăi în continuare chiar şi la 80, 90, 100 de ani, poate trăi în continuare.

Eu mi-am propus 116 ani, pentru că drumul pe Pământ prin reîncarnare poate fi reluat de la început. Iar bucuria este cu atât mai mare când ești copil și te bucuri de tot ce e în jurul tău, decât bucuria de a fi bătrân.

Noi, cu toții, suntem informație, energie și vibrație. Dacă ne măsurăm energia, frecvența, putem măsura în ani, în kilograme, aparatul de măsură îți dă un rezultat. Iar la mine, rezultatul este 116 sau 117 ani”, mai spune el.

A cunoaşte cât trăim, ce realizări putem avea, ce succes putem avea, toate acestea sunt date măsurabile”

Realitatea e însă că nu mulți vor să afle așa ceva, mai spune el, pentru că oamenii se tem de moarte. ”Mulți fug de asta, pentru că se tem de moarte. Fug de această cunoaștere. Pe mine însă m-a ajutat și mi-a dat încrederea că tot ce voi face de acum încolo va fi pozitiv și benefic.

Data este interschimbabilă în funcție de faptele omului. Se poate micșora sau mări. Dacă omul face fapte bune, poate trăi mai mult. Dacă face fapte rele, cu siguranță i se scurtează misiunea în acest trup.

Dacă copiii acelei persoane se roagă ca omul respectiv să mai trăiască, în ciuda faptului că i s-a încheiat timpul de viață, acel timp poate fi prelungit.

Creatorul este tot o energie. Creatorul aprobă rugăciunile noastre în funcție de sinceritatea cu care le facem. Toate acţiunile pe care le facem în viaţă, inclusiv de a cunoaşte cât trăim, ce realizări putem avea, ce succes putem avea, toate acestea sunt date măsurabile şi reprogramabile în subconştient. Asta dacă ne dăm silinţa să vrem să aflăm şi să vrem să înţelegem.

Oamenii sunt programabili ca nişte computere vii în primii şapte ani de viaţă”

Misiunea lui Onilă nu e deloc simplă, recunoaște chiar el. Încearcă să-i facă pe oameni să înțeleagă niște lucruri complexe, pe care să le pună în practică pentru o viață mai bună și mai lungă. O adevărată filosofie de viață.

”Pur şi simplu îmi doresc să îi fac pe oameni să devină conştienţi de cine sunt ei, de faptul că ei sunt nişte entităţi şi nu nişte trupuri.

Problema omenirii cam asta ar fi. Oamenii nu ştiu cine sunt, nu ştiu de ce sunt aici, nu au idee cât vor trăi, nu au idee ce vor face. Nu au idee că ei sunt programabili ca nişte computere vii în primii şapte ani de viaţă. Şi dacă nu au idee, nu-şi pot rezolva toate aceste probleme. Problemele rămân ca nişte traume, iar omul funcţionează pe baza acelor traume până la finalul vieţii. Iar asta nu face bine nimănui.

Oamenii nu au probleme medicale, ci probleme energetice sau sufleteşti”

Oamenii nu au probleme medicale, ci probleme energetice sau sufleteşti. Omul trebuie să vadă problema pe care o are ca şi cum ar fi exterioară lui, ca un observator. În momentul în care începe să o previzualizeze, din observator devine propriul vindecător.

Dar ca acest lucru să se poată întâmpla, el trebuie să devină detaşat de el, de propria lui persoană, de propriile lui traume. Asta este de fapt foarte greu de făcut. De aceea eu vin ca un terapeut care te poate vindeca, însă nu poate face acţiunile în locul tău. Doar te ajută să le conştientizezi”, mai spune el.

Vindecarea s-a constatat că nu poate veni prin medicamente”

Medicul ajută, are rolul său, dar vindecarea vine din altă parte, mai spune fostul component al trupei Axxa. ”Eu nu vreau să fiu oaia neagră sau cel care arată cu degetul către medicină. Pot să recunosc că, pe baza karmei, adică greşelilor din alte vieţi, unii dintre noi mai fac accidente. Şi atunci doctorul este primul la care aş apela eu, ca vindecător, dar nu ca la un vindecător, ci ca la o persoană care repară, care să te pună în starea de a merge din nou sau de a-ţi pune oasele la loc, mâinile, picioarele.

Medicul are şi el rolul lui benefic în toată această conjunctură, dar vindecarea s-a constatat că nu poate veni prin medicamente, absolut deloc”, concluzionează fostul artist.

Vezi și Primele declarații ale lui Mihai Onilă după ce s-a căsătorit în secret! Felul ciudat în care îi spune ”te iubesc” soției sale

Citește și:

Cum arată Carmen Electra, frumoasa din Baywatch, la 51 de ani: „Cred că fiecare este liber să își facă operații estetice”

Simona Gherghe reacționează după cazul femeii care a născut pe trotuar, în fața spitalului. Are o altă versiune a lucrurilor: ”Într-o zi de weekend, la prânz, la Spitalul Grigore Alexandrescu…”