Mihai Leu, în vârstă de 55 de ani, a fost transferat seara trecută (joi, 5 decembrie) de la o clinică privată, la spitalul Fundeni din Capitală, anunță Observatornews.ro. Familia sa nu a confirmat informația și a oferit nicio reacție până în acest moment.
Starea sportivului ar fi una gravă în acest moment, iar problemele de sănătate au început încă din anul 2014, când acesta a fost diagnosticat cu cancer de colon. De atunci şi până acum a suferit nu mai puţin de trei operaţii, cea mai recentă fiind chiar în primăvara acestui an, când au apărut câteva complicaţii.
La momentul respectiv, profesorul Irinel Popescu, cel care s-a ocupat de Mihai Leu, a precizat că boala de care suferă sportivul, cancer de colon, „este sub control, sub tratament”, iar motivul pentru care a fost transportat de la Hunedoara, la București a fost acela că „făcuse febră, avea leucocite crescute” și „s-a bănuit o infecție”.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 16Mihai Leu, primul campion dat de România la box profesionist
Mihai Leu a fost campion mondial WBO la categoria semimijlocie în anul 1997 și s-a retras din box în urma unei accidentări, fiind neînvins în carieră, scrie Adevarul.ro. El a fost urmat de alți 5 pugiliști români, care au reușit să câștige un titlu mondial la box: Leonard Doroftei (WBA ușoară), Lucian Bute (IBF la supermijlocie), Adrian Diaconu (WBC la semigrea), Flavius Biea (IBA la categoria mijlocie) și Ronald Gavril (WTF la categoria semigrea).
Soția Anna îi este mereu aproape lui Mihai Leu
La bine, dar mai ales la greu, soția lui Mihai Leu nu se mișcă de lângă sportivul nostru. Anna și Mihai formează un cuplu de invidiat, de peste 30 de ani. ”Soţia mea, Anna, este italiancă, dar casa ei este în Hunedoara. Am cunoscut-o în Germania. Se afla în vizită la nişte prieteni de-ai mei de acolo, mai exact la o prietenă care lucra la un bistro din Leverkusen. Am văzut-o acolo, într-o seară, şi pot să spun că m-am îndrăgostit de ea pe loc. A trebuit să muncesc foarte mult ca să o cuceresc, dar am fost convins că vom rămâne împreună”.
Citește și: Cum arată fiul de 27 de ani al lui Mihai Leu. E chipeș şi are pasiuni ”periculoase”!