De menționat e faptul că Mihai Bendeac s-a născut în această religie, dar a renunțat la ea în urmă cu 15 ani. Nu regretă niciun moment această decizie și susține că nici ateu nu este.
”NU sunt ateu! Din contră … Am studiat cât am putut fizica cuantică. Depresia cu care trăiesc de o viață mă împinge la întrebări și căutări. Aceste căutări m-au dus, repet, la fizică, istorie, chimie, filosofie, religie.
Conluzia mea? Divinitatea există. Punctul incipient. Generatorul infinitului (considerăm infinitul ca unică și incontestabilă constantă). Dar ia în considerare, totodată, ORICE formă de religie ca fiind o manipulare jegoasă.
Consider că decizia mea de acum 15 ani de a renunța la religia ortodoxă, în care am fost botezat, a fost o decizie bună.
Mi-e milă de credincioșii ortodocși. Părerea lor despre Dumnezeu este jignitoare. O divinitate cretină, absurdă, veșnic îmbufnată, oricând dorea să pedepsească, să-i facă rău de ea, să-i blesteme pe generații întregi pentru o <
”(…) Mi-e milă de voi. Și de teama voastră imaginară față de un Dumnezeu care, în vechiul testament, pune un haos de lupi pentru a ucide niște copii …
Eu cred în lucruri simple, nu în religii. Cred în bunătate, în milă față de orice ființă, în dreptate. Asta e religia mea.
Nu mai caut răspunsul. Am aflat acum câteva luni. Acum, am un singur gând ce mă ajută să lupt cu această boală sinistră numită depresie: să aduc bucurie. Prin profesia mea. Visez artă de când mă știu. Și mi-am sacrificat totul pentru ea: viață, familie, sănătate. Fă ce iubești până te omoară. Altminteri, mori acum”, mai scrie actorul, generând sute de comentarii, așa cum era și de așteptat, dată fiind natura delicată a temei.
Vezi și Sinead O’Connor i-a lăsat pe toți mască. S-a convertit la o altă religie. Și-a schimbat și numele
Citește și:
- Până la urmă Michael Jackson și Lisa Marie au făcut sau nu sex? Cum păcălea muzicianul anturajul
- După prima fotografie în care se vede chipul lui Archie, bebelușul prințului Harry și al lui Meghan Markle, și prințul William ne face o surpriză!