Fostul pilot de Formula 1, Michael Schumacher, se află internat la Spitalul European Georges Pompidou din Paris, pentru a primi un tratament experimental cu celule stem.

Deşi familia fostului pilot nu a dat nicio declaraţie oficială cu privire la starea sa de sănătate, infirmiera care se ocupă de el a oferit detalii inedite legate de condiţia pilotului.

”Schumacher se află în îngrijirea mea. Vă pot asigura că este conştient”, a declarat infirmiera lui Michael Schumacher pentru presa franceză. Pilotul a suferit deja o intervenție și lucrurile par să decurgă bine.

Fostul pilot german se află sub supravegherea medicului Philippe Menasche, un chirurg cardiac, în vârstă de 69 de ani, care a pus bazele terapiei celulare pentru tratarea afecţiunilor inimii.

Michael Schumacher a suferit un accident de schi în staţiunea Meribel din Alpii Francezi, la data de 29 decembrie 2013, în urma căruia a suferit multiple traume cerebrale grave.

Vezi și Ultimele vești despre starea de sănătate a actorului care a suferit un accident de mașină

Citește și: