Frumoasa cântăreață a postat pe contul ei de Instagram o melodie de a ei mai vechie și extrem de tristă, intitulată „Sens unic”, și dă de înțeles că suferă foarte tare în aceasta perioadă, în urma sandalului în care e implicat George Burcea cu tatăl lui. Actorul a lansat o campanie a lansat o campanie împotriva violenței domestice, în care a dezvăluit că a crescut intr-un mediu în care violența domestică era la ordinea zilei. Abuzurile psihice și fizice făceau parte din rutină, iar tatăl lui o bătea în mod repetat pe mama lui.  S-a aflat ulterior că tatăl lui George a ucis o femeie cu 25 de lovituri de cuțit.

 

„Fiind un artist energic și plin de viață, se spune că mă reprezinta show-urile, coregrafiile și piesele vesele dar… în spatele zambetului meu, mereu a fost un suflet avariat în copilărie cu un bagaj emoțional complex, care și-a dorit iubirea celorlalți. De aceea m-am autodepășit constant, am muncit până la epuizare și am alergat mereu după fericire. Sufletul meu a fost și va fi mereu pe piesele triste și cu mesaj, iar vocea mea transmite mai multe emoții atunci când cânt versuri în care mă regăsesc.
Sens unic este despre puterea de a merge mai departe indiferent de cât de tare doare”, a scris Andreea.

Astfel, fanii s-au îngrijorat când au văzut mesajul Andreei, care lasă de înțeles că lucrurile nu sunt chiar roz în viața ei acum.

George Burcea a negat că între ei s-ar pune problema unui divorț

„Orice ar fi între tine și George sper să se rezolve, dacă nu, asta este din păcate viața, toate sunt cu un motiv anume. Sunteți amândoi niște persoane puternice și extraordinare. Oricum, orice se întâmplă între voi este fix problema voastră și nu trebuie să dați explicații nimănui”, „Eu sper din suflet că sunteți bine deși mi se pare că deși zâmbești, ești tristă. Sper să fie nu știu…o strategie de marketing și să nu fie ce speculează lumea. Sunteți frumoși împreună și pentru că ne-ați arătat cumva o parte din viața voastră, vă iubesc și mai mult și cumva m-ați făcut sa zic “ uite, băi, că dragostea aia ca-n filme există. Însă,  totodată,  viața merge mai departe orice ar fi”, au fost câteva dintre reacțile fanilor.

 

Invitat în platoul emisiunii Agenţia VIP, George Burcea a spus clar că lucrurile dintre el și Andreea sunt foarte bine și nu s-a pus niciodată problema despre un divorț. El a mărturisit că soția lui a fost supărată din cauza articolelor care au apărut în presă despre el și tatăl lui, și suferă foarte tare pentru că ea își dorește o imagine curată și nu vrea să fie asociată cu o crimă.

George Burcea și-a explicat  bsența de pe rețelele de socializare și din vlogurile făcute de artistă, precizând că este într-o perioadă foarte plină din punct de vedere profesional.

„Suntem şi acum împreună! De acasă vin! Am fost în vacanţă, apoi am filmat, am avut repetiţii, am scris, am avut filmări… să mai fac şi vlog? Nu mai pot! Ne-am implicat, mai facem vloguri de gătit când vom mai avea posibilitatea. Dacă sunt pe set, ce să mai facem?! Fiecare îşi face treburile”, a mai explicat actorul.

Întrebat de ce nu poartă verigheta, George a mărturisit că a dat-o jos când se aflau în vacanță, în ianuarie, pentru că nu a vrut să o piardă în apă.

„Verigheta lipseşte din ianuarie, de când am fost în vacanţă. I-am dat-o când m-am bălăcit. Verigheta e la Andreea, deci e acasă”, a spus George.

 

Andreea Bălan și George Burcea și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu în luna septembrie a anului trecut, după 4 ani de relație. În aceeași zi, cei doi și-au botezat și fetița, pe Clara Maria, în vârstă de 11 luni. La petrecerea celor doi au luat parte în jur de 250 de invitaţi, printre care foarte multe vedete apropiate Andreei și lui George.

Citește și: