Pentru a-i aduce un omagiu celebrului om de radio și televiziune, Nuami a postat pe pagina ei o declarație a lui Andrei Gheorghe, pe care acesta a făcut-o la Festivalul de Film de la Cluj din 2017.
„O să las și asta aici, să nu uitam ce a zis atunci Andrei, că mare dreptate a avut! Odihnește-te in pace, Andrei!”, a scris Nuami, alături de o imagine cu acesta și mesajul: „Andrei Gheorghe la TIFF 2017, dezbaterea ‘Film si politica”: „Eu nu ştiu dacă sunt de stânga sau de dreapta, dar sunt produsul unor ani dispăruţi şi dincolo de bunele mele intenţii sunt urmele părinţilor care m-au călcat în picioare, ai străbunicilor, ai bunicilor care şi-au lăsat pe mine urma pantofului şi care spune aşa: o ţară ca să fie ţară, în afară de limbă, trebuie să aibă două lucruri: educaţie gratuită şi sănătate gratuită.”.
Andrei Gheorghe a murit în urma unui stop cardio-respirator
Pe 19 martie 2018, prezentatorul TV Andrei Gheorghe a murit la vârsta de numai 56 de ani. El a fost găsit fără suflare în propria locuinţă din Voluntari de către o persoană care se ocupa de îngrijirea casei sale. Andrei Gheorge se pare că avea probleme cardiace. Potrivit medicilor legiști, Andrei suferise un stop cardio-respirator, cu cel puțin 12 ore înainte să fie găsit. În inima regretatului prezentator TV au fost găsite urme ale unor atacuri cardiace mai mici, care, cel mai probabil, i-au sensibilizat starea de sănătate.
Andrei Gheorghe s-a născut la 14 ianuarie 1962, la Lipeţk, în Rusia. Andrei Gheorghe a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (secția rusă-engleză), Universitatea din București.
Despre copilăria sa, Andrei Gheorghe spunea, într-un interviu pentru „Adevărul“, în urmă cu doi ani: „In Mother Russia am nişte amintiri magice. Şi după ce m-am mutat în România, am continuat să-mi petrec vacanţele de vară şi de iarnă acolo. Normal că au fost magice, pentru că eram în vacanţă, nu eram inserat în acea existenţă. Pentru mine Rusia a fost un fel de tărâmul lui Oz. Era o altă ţară, unde oamenii vorbeau alte lucruri, unde totul era nou şi altfel decât la mine, unde eu eram străin.
Sigur că era interesant. Când mergi în vizită, oamenii încearcă să fie drăguţi, totul e frumos, dar dacă trăieşti zi de zi, te plictiseşti. Normal că totul era perfect. Te plimbau, îţi arătau, era o încântare continuă. Şi nu mai vorbesc de faptul că o mare parte din copilărie mi-am petrecut-o într-o pădure care nu se termina. Adică nu era ca în povestea în care până la urmă şi la urmă dai de un drum. Nu se termina niciodată“.