Cei doi vor deveni părinți în primăvară anul viitor. Viitoare mămică i-a dat vestea reginei, vineri, la nunta prințesei Eugenie.
„Altețele Sale regale, Ducele și Ducesa de Sussex sunt încântați să vă anunțe că vor deveni părinți în primavara lui 2019. Altețele Lor apreciază sprinjinul pe care l-au primit din partea oameniilor din întreaga lume de la nunta lor din mai și sunt încântațo să împărtășească această știre cu publicul”, a anunțat palatul Kensington.
În ultima vreme, au apărut tot mai multe zvonuri că Meghan, în vârstă de 37 de ani, ar fi deja însărcinată. Așa s-a întâmplat și la un eveniment recent la care au participat ducii de Sussex, unde toată lumea a fost de părere că rochița ei ascunde o burtică de gravidă.
Meghan Markle și prințul Harry se află în Australia
Însă, zvonurile au fost alimentate și de gestul mamei lui Meghan, care în curând se va muta la Londra. Mai exact, ea a fost surprinsă în Los Angeles, mergând în mod regulat la cursuri de bonă, pesemne pregătindu-se pentru rolul de bunică, potrivit tabloidului Daily Star. Însă totul a fost confirmat acum. D
Meghan Markle a făcut anunțul după ce ea și roșcovanul au ajuns în Australia, unde se află într-o vizită oficială. Cei doi se află într-o vizită de 16 zile în Australia, Fiji, Tonga și Noua Zeelandă.
Citește și:
- De ce regina poartă tot timpul cu ea o geantă. Ce mesaje transmite personalului cu ajutorul ei. Detalii neștiute
- Actrița Katey Sagal, celebra Peggy Bundy, a devenit mamă la 52 de ani! Actrița și-a explicat decizia și a povestit prin ce moment dureros a trecut. Nimeni nu a știut prin ce dramă a trecut