Fanii sunt cei care au observat gafa lui Meghan. De altfel, nici nu era foarte greu. Meghan se afla în primul rând de scaune, la un eveniment, aproape de regină, când a gândit că este o idee bună să stea picior peste picior. E o poziție pe care nimeni din familia regală nu o adoptă, fiind considerată mai mult decât nepotrivită.
Însă anii în care a stat în Cetatea Filmului, evenimentele la care a participat acolo, ședințele foto glamour, faptul că a trăit în cultura americană atâția ani, toate și-au spus cuvântul. Și iat-o făcând notă discordantă la un eveniment unde ar fi trebuit să strălucească.
E drept, a strălucit în ținuta ei Prada, de un roz stins, murdar, la care a purtat o poșetă tip plic, de la același brand. Însă greșeala ei a fost că nu a încrucișat gleznele, așa cum cere eticheta pentru femeile din familia regală britanică.
”Ducesa de Sussex și-a încrucișat greșit picioarele. Ce lipsă de respect pentru regină!”, comentează cineva pe pagina de Facebook a familiei regale britanice.
Altcineva i se adresează direct lui Meghan, în vârstă de 33 de ani. ”Meghan, nu-ți încrucișa picioarele, reginei nu-i place asta!”.
Poziția picioarelor pe care ar fi trebuit să o adopte soția prințului Harry este abordată inclusiv de regină, însă considerată maestră este Kate Middleton, soția prințului William, cea care o abordează cu cea mai multă grație.
Citește și: