E vorba despre actrița Diane Lane, de 54 de ani. S-a îndrăgostit iremediabil de ea după ce a văzut-o în filmul ”Lonesome Dove”. Viața a făcut ca cei doi să se întâlnească peste ani. Numai că acum, colegi de platou, ei jucând amândoi în filmul ”Serenity”, care urmează să fie lansat, el e căsătorit cu Camila Alves și tată a trei copii: Levi, de 10 ani, Vida, de 9 ani, și Livingston, de 6 ani. Cât despre actriță, aceasta este divorțată din 2013, și ea mamă a unui copil.
Chiar și așa, actorul texan a ținut să-i mărturisească dragostea sa adolescentină actriței. I-a spus că a iubit-o nespus, cu ani în urmă. Iar pentru presă a declarat că Diane arată cam la fel de bine ca atunci când era obiectul pasiunii sale.
”Simțeam că mor. <<Și eu te iubesc, iubire!>>”
Cum a reacționat actrița la o așa destăinuire neașteptată? A simțit nevoia să blocheze imediat imaginile și gândurile care îi veneau în minte. ”Am blocat tot. Nu cred că m-a mințit. Când mi-a zis, n-am putut face față. Mi-am spus: <
Citește și: