S-au amuzat, s-au mirat, au încercat și, chiar și spre surprinderea lor, le-a plăcut! Mai ales sosul care a însoțit pietrele, care, speră jurații, nu au mai fost și pe la alte mese.

asa au reactionat juratiiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Felul de mâncare, unul nemaiauzit pe aceste meleaguri, a fost unul asiatic, dar rar chiar și prin acea regiune a lumii. Într-o vreme în care oamenii nu prea aveau ce mânca, obișnuiau să plimbe în gură pietre, simțind gustul peștelui din ocean sau din râu, și imaginându-și că mănâncă așa ceva. Așa au ajuns pietrele din râu în tigaie și apoi în farfurie, a explicat concurentul.

Chef Bontea și-a amintit că recent a fost la dentist, dar tot a încercet pietrele. De departe, cel mai curajos a fost însă chef Scărlătescu, primul care a gustat felul inedit de mâncare. După ce concurentul a primit șorțul, nici Gina nu s-a putut abține să nu încerce, declarându-se extrem de plăcut surprinsă.

Cine este Petre Catană, de la MasterChef

Dar cine este concurentul de la MasterChef care a propus așa bucate exotice?

Petre Catană a venit tocmai din Marea Britanie pentru emisiune. Originar e însă din Moineși, Bacău, el făcând facultatea la Iași. E barista și e cunoscut pe rețelele de socializare, unde gătește mâncăruri simple și are o comunitate frumoasă de fani. Nu se dă vreun mare bucătar, dar mai ales Chef Dumitrescu a observat că știe el foarte bine ce face acolo, după cum s-a exprimat în emisiune.

În trecut a avut o rață ca animal de companie, pentru o lună, dar aceasta a dispărut, iar principalii suspecti sunt chiar cei din familia lui, pe care îi bănuiește că au mâncat-o. În prezent își dorește drept companion o bufniță.

Povestea lui Petre a continuat și în Asia de Sud, unde a călătorit timp de patru luni și unde a descoperit o altfel de cultură culinară. Cultură pe care a îndrăznit să o aducă și la preselecții și cu care a obținut șorțul.

Competiția de la Pro TV, care promite să aducă în perisaj concurenți măcar la fel de originali, poate fi urmărită în fiecare luni și marți, ea fiind prezentată de Gina Pistol și jurizată de probabil cei mai iubiți chefi din România, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Sezonul acesta concurenții se luptă pentru un premiu de 75.000 de euro.

Vezi și Când începe Masterchef și în ce zile va fi difuzată emisiunea. Surprize în grila de toamnă de la PRO TV

Gina Pistol prezintă Masterchef. O nouă bombă în televiziune, după transferul celor 3 chefi la PRO TV. Ce comentarii i-au lăsat Esca și Smiley

Cum au reacționat Andreea Esca, Smiley și alte vedete PRO TV la revenirea „masterchefilor” Bontea, Dumitrescu, Scărlătescu

Citește și:

CRBL, primele declarații despre iubita cu 23 de ani mai tânără! „Eu sunt mai cu experiență, așa”. Cine este Olguța și cum arată: ”Nu spun nu căsătoriei!”

Cum arată azi Jade din „Clona”. Giovanna Antonelli, o femeie splendidă cu o viață amoroasă complicată și 3 copii. Pozează cu dezinvoltură în costum de baie sau fără pic de machiaj