Oana Roman susține că o crește de ceva vreme singură pe Isa, fiica sa și a lui Marius Elisei. Dacă imediat după ce s-au despărțit, bărbatul părea că se mai implică în creșterea fetiței și că mai petrece timp cu aceasta, acum, vedeta spune că cel care i-a fost soț nu mai merită nici măcar titulatura de părinte.
Chiar dacă spunea că nu va mai expune public detalii din viața personală, se pare că aceasta a răbufnit din nou și și-a descărcat sufletul în fața fanilor săi, cărora le spune că viața de mamă singură nu este deloc una ușoară.
„Isa are luni sau marți ora la psiholog și miercuri ora de pictură, ambele în oraș și ambele la ora 16:30. E groaznic să vin din Pipera în oraș și apoi acasă la orele astea. Efectiv pierd o oră dus și o oră întors doar pe drum.
În lipsa totală de ajutor din partea unui părinte care e ca și cum nu ar exista deloc și care NU se interesează și NU se implică absolut deloc în nici un fel în creșterea propriului copil, și care NU mai merită titulatura de părinte, prefer să găsesc un șofer care să mă ajute cu drumurile astea, că simt că mă lasă nervii în trafic.”, și-a vărsat nervii Oana Roman pe rețelele de socializare.
Cum o crește Oana Roman pe Isa. Nu-i spune niciodată ”nu-i voie”! Cum procedează în loc
„Niciun copil pe lumea asta NU merită să fie abandonat de un părinte”
Vedeta a adus în discuție și cazul altor femei, care sunt în aceeași situație și care, din nefericire, au și mai mulți copii de crescut. Astfel, Oana Roman spune că niciun suflet nu merită să fie abandonat de mamă sau de tată din varii motive și, în cazul în care se întâmplă acest lucru, părintele trebuie să-și piardă această titulatură.
Motivul pentru care Oana Roman și-a mutat fiica la o școală privată: ”Nu vor avea baie!”
„Bine, sunt alții care-și părăsesc 4, 5 copii, nu unul. Ar trebui să mulțumesc că eu am doar un copil de crescut, că sunt femei care au mai mulți.
Trebuie să am grijă și de sufletele noastre, mai ales al Isei, pentru că ea nu are pe nimeni pe lume în afară de mine. La propriu.
O să ziceți unii că sunt frustrată. Da, sunt. Pentru că niciun copil pe lumea asta NU merită să fie abandonat de un părinte. Nici un om care nu-și iubește, își neglijează și abandonează un copil NU merită să fie părinte, pentru că dacă poți trăi fără să-ți pese de copilul tău, nu meriți NIMIC (…)
Și da, sunt om și clachez și eu când se adună prea multe. A fi vulnerabil nu e o rușine, e ceva ce poate deveni atu (…)”, a continuat aceasta.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7A simțit abandonul pe propria piele
Această durere este cu atât mai greu de suportat cu cât vedeta știe exact ce simte fiica ei, întrucât și ea a trecut printr-o experiență similară, când Petre Roman și-a dorit să divorțeze de Mioara. E drept, însă, că ea era mult mai matură decât Isa. Chiar și așa, însă, a suferit foarte mult.
„Eu am trăit abandonul părinților o dată la 13 ani, după Revoluție, și încă o dată la 30 de ani, când s-au despărțit ai mei. Nu contează vârsta, trauma e aceeași și vă spun eu: NU TRECE NICIODATĂ CU NIMIC. Nu se atenuează, nu dispare, nu devine acceptabilă cu nimic. Nici cu terapie, nici cu înlocuirea cu o familie proprie. Nu trece și nu se uită.
Deci va rog eu, NU vă abandonați copiii pentru nimic. Și nu puneți nimic deasupra lor.”, a mai spus vedeta.
Replica lui Marius Elisei: ”I-a plecat sluga de acasă care nu făcea nimic?!”
Reporterii Spynews.ro l-au contactat și pe Marius Elisei, care și-a spus punctul de vedere vizavi de acuzațiile aduse de fosta soție. Bărbatul susține că abia acum Oana Roman realizează că în timpul relației el o ajuta mult cu fetița, deși atunci nu îl aprecia deloc și tot timpul îi reproșa că nu o ajută nicicum.
”I-a plecat sluga de acasă care nu făcea nimic și nu era capabil de nimic și bun de nimic?!
Ei asta îi place, să se plângă, să se victimizeze. Ce înseamnă că nu mă implic în creșterea Isabelei? Eu sunt în weekend, nu sunt în cursul săptămânii.
Când îți pleacă sluga de acasă, care făcea multe, iar pe tine nu te încânta cu mai nimic, mna… nu mai contează. Nu eram bun nici așa, nici așa! Acum poate să spună într-adevăr că le facea ea pe toate.
Eu nu mi-am abandonat copilul, asta înseamnă că și taică-su a abandonat-o pe ea, că zicea că nu vorbește cu ea, nu o sună, nu o bagă în seamă?!”, a spus indignat Marius Elisei.
Fostul soț al Oanei Roman spune că nu și-a abandonat fiica, așa cum vedeta susține, ci petrece timp cu Isabela o dată la două weekend-uri, așa cum s-a stabilit, deși încearcă să țină legătura telefonic cât mai des cu ea.
Bărbatul mai precizează că timp de zece ani a încercat să facă totul ca să fie bine, de dragul familiei, însă i-a fost foarte greu și a trecut peste multe situații urâte cauzate de Oana.
Totodată, fosta soție dădea de înțeles în postare că dacă două persoane se despart și își refac viața, asta nu înseamnă că trebuie să uite de copil, dând astfel de înțeles că Marius Elisei așa ar fi procedat.
”Eu am tras 10 ani în relația cu ea ca să fie bine, m-am chinuit și m-am rupt pe mine doar ca să ne fie bine. Am trecut și am înghițit peste multe fapte urâte pe care le face în continuare.
Asta ce înseamnă? Să stau până la bâtrânețe, până la 60 de ani, și să rămân singur. Păi cine mă mai ia?
Sunt niște văicăreli pentru că i-a plecat sluga de acasă. Ea nu făcea nimic nici atunci (n.r. când erau într-o relație). Acum a dat de greu?”, a mai zis Marius Elisei.
Marius Elisei: ”Ei îi place foarte mult scandalul!”
Mai mult de atât, Marius Elisei e de părere că Oana Roman vrea acum doar să se plângă și astfel să-și creeze o comunitate de oameni pe Instagram, femei sau bărbați divorțați, cu care rezonează și care s-ar afla în aceeași situație.
Fostul soț al Oanei Roman mai spune că el tot timpul încearcă să facă să-i fie bine lui, copilului, dar și actualei iubite, cu care are planuri mari de viitor.
”Eu o văd pe Isa un weekend la două săptămâni. Eu o sun, câteodată răspunde, câteodată nu răspunde. Poate să fie și mai multe zile atunci când e vacanță.
Ea face niște chestii acum ca să-și facă o comunitate, așa, pe Instagram, cu persoanele care sunt despărțite, dar e treaba ei, pe mine nu mă privește. Eu încerc să fac tot posibilul să ne fie bine, și mie, și copilului și Gabrielei”, a mai spus Marius Elisei.
În rest, fostul soț al Oanei Roman spune că fetița are un program cu activități pe care trebuie să-l respecte și din acest motiv nu se vede cu eamai des.
”Ce înseamnă de câteva ori!? Dacă în rest are copilul program, cum să mă văd? Nu vreau să mai intru în hora asta.
Nici nu mai e cazul să-mi bat capul cu ceva legat de Oana, nu de copil, de Oana vorbesc. E de domeniul trecutului”, a mai zis fostul soț al Oanei Roman, afirmând că acum e limpede pentru toată lumea ce mult îi place acesteia scandalul.
”Ei (n.r. Oanei Roman) îi place foarte mult scandalul, din ce observ”, a conchis el, pentru aceeași sursă.
Vezi și Ce spune Oana Roman despre oamenii care trăiesc cu 3.000 de lei pe lună. Cât câștigă ea în prezent
Citește și: