Marina Florea, interpreta șlagărelor ”Marea iubire, marea” şi ”Tu eşti destinul meu”, a împlinit 61 de ani pe 25 ianuarie. La televizor am văzut-o cel mai des la TVR 2, în emisiunea prietenului Paul Surugiu (Fuego), „Drag de România mea”, unde artista a afișat un tonus de invidiat și o eleganță care a devenit un etalon al ei, în cei 40 de ani de carieră.

Și-a păstrat zâmbetul femecător și privirea blândă și demonstrează că vârsta este doar un număr în buletin. Tot în ultimii ani a vut numeroase concerte prin țară, alături de Fuego și de Stela Enache, în cadrul proiectului înființat de ei și intitulat „Gramofonul cu amintiri”, iar în 2018 a lansat un album muzical tare drag ei, „Stele perechi”.

marina-florea-9SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Marina Florea nu s-a căsătorit niciodată

Marina Florea nu s-a căsătorit niciodată, dar are o familie numeroasă, de unde își ia toate resursele de bucurie și de liniște. „După cum spunea o prietenă: dacă o femeie nu s-a măritat pâna la 45 de ani, atunci proastă să fie să se mai mărite după. Eu chiar mă simt bine așa. Singuratatea nu e neapărat o povară, ci poate să fie de-a dreptul un răsfăț”, spunea artista, într-un interviu mai vechi.

„Optimismul şi veselia îmi sunt alimentate şi de iubirea cu care sunt încon­jurată de familia mea, de ma­ma, de fratele şi de cumnata mea, dar şi de cei doi nepoţi şi de prietenii mei.

N-am mulţi prieteni, probabil că-mi ajung degetele de la o mână ca să-i număr, dar ei reprezintă pentru mine un reazem psiho­logic şi emoţional nepreţuit. Unul dintre aceşti pri­eteni este Aurora Andronache, un muzician desăvârşit, una dintre vocile de aur ale Corului Ma­­drigal, unul dintre realizatorii cei mai impor­tanţi de emisiuni din Televiziunea Română şi un om cu-adevărat înţelept şi generos”, declara Marina Florea într-un interviu pentru revista Formula As.

Pe lângă muzică, familie și prieteni, Marina Florea și-a găsit refugiu și în divinitate. Este o fire credincioasă și a vorbit, cu căldură, despre relația ei cu Dumnezeu. „Energia şi op­timismul îmi vin din încrederea în Dumnezeu, în inteligenţa şi-n bunătatea Lui fără margini. Eu, în fiecare dimineaţă, mă trezesc şi-i mulţumesc lui Dumnezeu, pur şi simplu pentru că exist şi pentru că mi-a mai dăruit încă o dimineaţă. Şi dacă îmi preţuiesc viaţa ca pe un dar divin, cum aş putea să-mi trec zilele fiind posacă, nemul­ţumită, întunecată? Eu consider că trebuie să fiu veselă, întru lauda şi mulţumirea lui Dumnezeu”, a mai spus solista în interviul pentru Formula-As.

Marina Florea, biografie

Marina Florea s-a născut pe 25 ianuarie 1962, la București. A urmat cursurile Școlii Populare de Artă la clasa Mihaela Runceanu-Ionel Tudor. A debutat în 1982, la TVR, în emisiunea „Album Duminical”, cu piesa „Să nu te miri” compusă de George Grigoriu. În 1983 participă la Festivalul Național de muzică ușoară de la Mamaiași câștigă trofeul la secțiunea Interpretare cu piesa „Marea mea iubire marea” compusă de George Grigoriu. Marina Florea a colaborat și cu Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, din București.

Citește și: Marina Voica a împlinit 86 de ani. Viața nefardată a artistei care a făcut orice pentru iubire. Cine sunt cei 4 bărbați care i-au marcat existența

Citește și: Marina Scupra ar fi împlinit 55 de ani. Destinul trist al solistei, pe care cancerul a răpus-o în trei luni

Citește și: Gabriel Dorobanțu a împlinit 70 de ani. Pasiunile și dezamăgirile celui care a cântat de aproape 20.000 de ori “Hai, vino, iar în gara noastră mică”

Citește și: Niculina Stoican a împlinit 52 de ani. Cum arată soțul și fiul solistei: „Copilul a fost definiția vieții noastre. Totul s-a învârtit în jurul lui”