”Astazi este ziua in care, acum 62 de ani, la ora 7, maicuta mea m-a adus pe lume. Iti multumesc, draga Maria, pentru ca asa am aflat ce este teatrul”, scrie pe Facebook Marian Râlea, primind mii de like-uri și urări de bine.
”Astazi mai este si ziua in care, acum un doi ani, am aflat ca murisem. De la stirile PRO TV”, mai scrie el, amintind despre un moment penibil pentru presă. Într-adevăr, știrea transmisă de postul de televiziune numit, care anunța moartea actorului, s-a propagat imediat pe toate canalele media. Puțini au încercat măcar să o verifice, nedându-și seama cât de rău fac.
Pentru toți aceștia, dar nu numai, Marian Râlea a descris momentul în care a aflat că a murit. ”Vreti sa va povestesc aflarea vestii. Eu as fi vrut sa o uit, dar poate aceste randuri ma vor elibera, asa ca va spun 🙂
Eram in pauza de filmare dintre doua secvente. Am luat mobilul ca si cum m-ar fi cautat cineva la ora 9 dimineata. O prostie! Cine sa ma caute?! Dar avem nevoie de el doar ca sa ne dea siguranta ca nu sintem chiar singuri in lumea asta plina de sensuri giratorii. Mai pe inteles, strangem mobilul in mana ca cei mici care se tin de gulerul camasutei cand coboara o scara. Asa si eu 🙂
-Va rugam sa veniti la costume!, se aude vocea Alexandrei.
-Acum, sa beau o gura de cafea!, raspund eu si mi-am aprins o tigara.
Eram undeva printre niste tuie, din parcul vilei unde filmam in Snagov.
Telefonul a inceput sa tremure incontinuuuuuuuuuu. M-am uitat la ecran si l-am vazut plin cu nume ale prietenilor si rudelor apropiate. Ceva nu era normal. Raspund la primul care insista.
– Marian, ce e cu tine, esti bine?
– Da!, raspund eu. Acum sunt in pauza…
– Pai, tocmai au anuntat ca ai murit!!!
– Care astia?, intreb eu. Ca daca este pe net, nu conteaza, au mai dat.
– Acum au dat ca ai murit la stiri la PROTV!
– Nu cred! Nu cred! Cum la stiri?!, am innebunit eu cand mi-am dat seama ca nu e o gluma.”, povestește el cele întâmplate în urmă cu doi ani.
”- Domnul Marian, trebuie sa va schimbati costumul, insista Alexandra.
– Imediat, imediat!
Dar singurul gand era sa imi sun rudele si pe cei apropiati sa le spun ca sunt viu. Am sunat-o intai pe verisoara mea care era la Brasov in casa mamei.
– Alo, alo, alo!!!, imi raspunde o vecina din curte. Aud in telefon glasul vecinei incercand sa calmeze isteria creata.
– E viu, traieste, ia telefonul si vorbeste cu el, tot striga catre verisoara mea.
La capatul celalalt al telefonului, auzeam numai plansete.
– Nu este nicio problema, nu am murit!, strig si eu enervat.
– Mariane, eu i-am spus ca este imposibil, dar nu a vrut sa ma asculte, a cazut din picioare si a izbucnit in plans. A sunat-o cumnata ta, mi-a mai spus vecina.
Haz de necaz
Ca o paranteza, mai tarziu am aflat ca, printre plansetele ei, verisora se intreba cu ce are sa ma imbrace, lucru absolut firesc pentru ca in casa mamei eu nu am decat un sacou demodat. Doamne, ce in urma cu moda as fi murit!”, continuă actorul, împletind drama cu hazul de necaz.
”Am inchis, dar telefonul tremura incontinuuuuuuu. Timpul incepu sa se dilate. Mintea mea realiza ce inseamna o stire lansata in direct de catre canalul care isi afisasera virtutea de a da cele mai importante„ stiri” super verificate.
Am scris cateva randuri pentru ca am vrut sa ma eliberez, dar si sa atrag atentia cat de nocive sunt aceste stiri false, cat de controlate sunt, cat de conjucturale pentru o cauza derizorie numita audienta. Cat rau poate aduce o stire falsa! Si nu atat pentru falsul defunct, adica eu! :), cat pentru oamenii care il iubesc si il pretuiesc si carora le multumesc.
– Domnul Marian, sta toata echipa dupa dumneavoastra! se aude glasul Alexandrei. Imi vine sa sar intr-un picior, sunt viu si am atat de multi oameni minunati in jurul meu. Dar nu sar, ca sta echipa dupa mine”, încheie el episodul prin care nimeni nu ar verwa să treacă în veci.
Citește și: