Mirii, care deja s-au cununat civil și religios, nu s-au temut nicio clipă că ar putea fi puși în umbră, dar acest lucru a fost la un pas să se întâmple. Bianca Drăgușanu, care are un atelier de rochii, a venit și ea îmbrăcată în alb și arăta chiar ca o mireasă. Mai mult, vedeta, care l-a adus și pe Gabi Bădălău la nuntă, a schimbat două rochii, ambele pe corp, care i-au pus cum nu se poate mai bine formele în valoare.

Revenind la nunta Mariei Constantin, de 35 de ani, a treia pentru vedetă, aceasta s-a desfășurat chiar în localul lui Bădălău din Bolintin Vale, iar la ea au participat circa 300 de persoane, inclusiv o grămadă de vedete.

Cei care au întreținut atmosfera au fost Marian Medregoniu, Emilia Ghinescu, Ionuț Dolănescu, Marcela Fota, Adrian Minune, Luis Gabriel, Tobele României, Dan Bursuc, iar maeștri de ceremonie au fost nimeni alții decât Cătălin Cazacu și Andrei Ștefănescu.

finii-si-nasiiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

„A fost totul la superlativ! A fost o nuntă atipică, un party high class. Foarte multe celebrități într-un decor super! Mâncare de calitate și muzică pentru toate gusturile.

A început evenimentul la 6:30 cu un cvartet, a urmat muzica tradițională românească, muzica internațională și, spre dimineață, manele. Totul a fost foarte bine gândit și organizat. Mirii au fost superbi și fericiți pentru că au avut alături de ei toți prietenii dragi și familiile.

Din câte știu, încă nu s-au decis pentru luna de miere, pentru că Maria are multe evenimente în perioada aceasta pe care trebuie să le onoreze. Posibil mai spre iarnă vor pleca undeva, la cald”, a declarat, Florin Burescu pentru Click!, unul dintre invitații de la nunta cu ștaif.

Ce dietă ține Maria Constantin. Vedeta a dezvăluit cum reușește să slăbească: ”Dimineața îmi fac un mic dejun copios”

Invitați unul și unul, spuma vedetelor

Printre cei care au ales să onoreze invitația la nuntă s-au aflat Bianca Drăgușanu împreună cu partenerul său, Gabi Bădălău, Mihai Mitoșeru, Codruța Filip și Valentin Sanfira, Vica Blochina, precum și Kamara împreună cu iubita lui, Gabriella Nastas.

S-a mâncat de toate, pentru toate gusturile, inclusiv sărmăluțe în foi de varză cu mămăliguță și berbecuț la proțap.

De asemenea, Maria Constantin și Robert Stoica au ales două tipuri de tort: unul clasic, cu trei etaje, și unul modern, constând în shoturi.

Maria Constantin, despre nunta atipică, în post, care va avea loc chiar anul acesta: Ce tematică a ales pentru invitați. De fapt, de ce a divorțat prima oară

Rochie de mireasă extrem de sexy

Maria Constantin a optat pentru o rochie de mireasă extrem de sexy, foarte decoltată și ușor transparentă, din dantelă, care îi scotea în evidență bustul generos. Voalul de mireasă a fost unul atipic, format dintr-o fundiță de culoare albă ce avea în prelungire dantelă.

„Pot spune că este o rochie unicat, cu diamante fine și aplicații din dantelă franțuzească. Inclusiv voalul este unul atipic”, spunea recent Florin Burescu, designerul care i-a construit ținuta.

La nuntă a participat și băiatul vedetei, Crodruț, care s-a îmbrăcat și el în alb. Codruț este rezultat din prima căsătorie a vedetei, cea cu Ciprian Tapotă, cântăreț de muzică populară.

Ce s-a întâmplat între Maria Constantin și tatăl fiului ei

Mariajul celor doi s-a terminat în anul 2014, după 5 ani de căsnicie. De la vârsta de trei ani, fiul artistei a rămas în grija tatălui, însă au păstrat legătura și ea a fost mereu lângă băiețel.

În urmă cu ceva timp, Maria Constantin a mărturisit că relația dintre ea și fostul partener s-a terminat din cauza violenței domestice. Artista a povestit mai multe momente neplăcute în care a avut de suferit în relație.

Fostul meu soţ m-a bătut. Şi s-a întâmplat de două ori. Aceste lucruri sunt puține pe lângă cele întâmplate în timpul căsniciei şi după căsnicia noastră. Eram acasă, înainte să plecam la o petrecere. Fiul meu s-a pus pe plâns și zicea că nu vrea să meargă cu noi, că vrea să rămână acasă. Fostul meu șot s-a enervat foarte tare şi i-a tras o palmă. Dar o palmă foarte tare. Am ridicat tonul şi i-am spus: ‘Dacă o singură dată mai faci asta, nu o să mă mai vezi. El s-a enervat foarte tare şi mi-a dat un pumn în picior, în condiţiile în care aveam copilul în brațe”, spunea Maria Constantin în urmă cu ceva timp.

A pus capăt mariajului și apoi s-a căsătorit cu fostul rugbist Marcel Toader. Relația și mariajul lor s-a terminat cu scandaluri și replici dure, în anul 2017, după numai 2 ani de căsnicie.

Atât Maria, cât și cel care i-a devenit soț au copii din relațiile anterioare.

Vezi și Maria Constantin s-a măritat pentru a treia oară! Cum s-au îmbrăcat mirele și mireasa la nuntă

Citește și:

Claudia Pătrășcanu a ajuns de urgență la spital, în vacanța din Antalya: ”Vai de capul meu ce am pățit!”

Imagine emoționantă cu Horia Brenciu și tatăl lui. Ar fi fost ziua lui: ”La mulți ani, tatii, de oriunde ne-ai privi!”