Tish Cyrus divorțase anul trecut de tatăl copiilor ei, cântărețul și actorul Billy Ray Cyrus. Cei doi au fost căsătoriți timp de 30 de ani și au împreună nu mai puțin de cinci copii, printre care și pe Miley Cyrus, fostă Hannah Montana. Cea din urmă e, la rândul ei, divorțată, la cei 30 de ani ai săi.

”După 30 de ani, cinci copii minunați și o viață plină de amintiri, am decis să mergem pe drumuri separate – nu cu tristețe, ci cu iubire în inimă” – anunțau Tish și Billy Ray Cyrus divorțul.

”Ne-am maturizat împreună, am crescut o familie de care suntem foarte mândri, iar acum e momentul să ne construim fiecare propriul drum”, se mai arăta în comunicatul transmis de cei doi în momentul în care au anunțat divorțul.

Iată că prima care și-a refăcut viața e Tish, care a postat pe rețelele de socializare două fotografii în care anunță logodna. ”De o mie de ori DA”, a scris ea pe contul de socializare, unde a postat și două fotografii: una în care apare la pieptul logodnicului ei și o alta în care I se vede inelul de logodnă.

nelul-de-logodnaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Cum s-au cunoscut cei doi

Tish Cyrus și Dominic Purcell s-au afișat pentru prima dată împreună în luna noiembrie a anului 2022. De atunci au fost de nedespărțit. Aceștia nu s-au ferit de paparazzi și au ieșit deseori împreună în public. Pe contul de Instagram Tish a postat deseori imagini alături de partenerul său.

Sursele aporpiate cuplului au menționat faptul că Tish și Dominic au devenit tot mai apropiați în ultimul an și că au planuri serioase privind o viitoare familie împreună. Apropiații cuplului susțin că Tish și Dominic sunt suflete pereche.

Veștile privind o posibilă relație dintre Tish și Purcell au apărut la scurt timp după ce Tish a anunțat că divorțează de fostul său soț, Billy Ray Cyrus.

Părinții lui Miley Cyrus divorțează după peste 30 de ani de căsnicie. Toată lumea o știe pe mama ei, dar puțini știau cine e tatăl ei

Billy, care a apărut alături de fiica sa în serialul Hannah Montana și e cunoscut mai ales grație hitulului „Achy Breaky Heart”, are, la rândul său, o relație cu artista Firerose. Există zvonuri că și acesta s-ar fi logodit în septembrie 2022.

Billy Cyrus și Tish s-au căsătorit în 1993 și au împreună cinci copii: fiicele Miley, Noah și Brandi, dar și fiii Trace și Braison. Inițial, el a depus actele de divorț în 2010, dar apoi s-a răzgândit, împăcându-se cu soția. La câțiva ani distanță, ea a fost cea care a depus actele pentru separarea definitivă.

Vezi și Miley Cyrus recunoaște fără ipocrizie care sunt păcatele sale. Ce spune despre căsătoria și divorțul de Liam Hemsworth. L-a înșelat sau nu?

Citește și:

Salma Hayek, Penelope Cruz și Nicole Kidman, superbe la 50 de ani, pe covorul roșu de la Met Gala 2023. Au făcut senzație cu ținutele și prospețimea lor

Andreea Berecleanu și-a pierdut bunica: „I-am mulțumit în ultimele clipe de viață”