Iuliana Tudor este devastată de durere, după ce mama sa s-a stins din viață în 8 noiembrie, chiar în zi de sărbătoare, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Anunțul trist a fost făcut chiar de vedetă pe rețelele de socializare, după funeralii.

Moartea a venit fără de veste

Cu o săptămână înainte ca mama Iulianei Tudor să se stingă din viață, femeia în vârstă de 70 de ani a oferit un interviu emoționant, unde a vorbit despre copilăria fiicei sale și relația dintre ele.

„Iuliana nu a fost un copil neastâmpărat. Nici pomeneală! A fost chiar prea cuminte pentru timpurile pe care le-a trăit!

Dar pot să vă spun că am avut de-a lungul timpului mici certuri în zilele în care nu citea suficient. Asta era problema! Adică nu dedica suficient timp cititului. Or, când se întâmpla așa ceva, mai aveam dispute pe tema asta!

Nu a făcut excese de niciun fel, niciodată! Nici măcar la liceu, unde era navetistă! Ea merge din Băicoi la Ploiești, la liceu, așa că vă închipuiți că era o viață mai aspră, cu naveta și alte probleme care se adaugă. Dar nu au existat niciodată probleme. Fiind într-un liceu de fete, era o concurență acerbă între ele care să fie în față…„, spunea mama Iulianei Tudor pentru cancan.ro.

Întrebată ce carieră și-a dorit pentru fiica ei, Elena Tudor a răspuns: „Aș fi vrut să se facă medic, dacă ar fi fost după mine. Dar nu a stat în firea ei, în caracterul ei. I-a fost teamă de partea asta.

Apoi, i-am spus să se facă învățătoare, să fie aproape de noi, să trăiască aproape de noi, dar nici asta n-a fost să fie! Pur și simplu, nu s-au potrivit planurile noastre cu ale ei. Viața a făcut în așa fel încât să o ia pe altă cale…”, mai spunea femeia.

Nu a profitat de pe urma celebrității fiicei sale

„Nu v-aș putea spune că e o persoană foarte cunoscută! Și nici nu v-aș putea spune că am fost convinsă, eu, personal, că este o persoană cunoscută. Îmi place să cred că este un om normal și cu un caracter ales.

Exclus, exclus (n.r. nu am profitat de faptul că Iuliana Tudor este cunoscută)! Eu, acum, sunt internată la un spital și nu știe nimeni acolo că sunt mama ei…„, mai spunea mama Iulianei Tudor. Peste doar câteva zile avea să moară.

iuliana-tudor-si-mama-eiSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Ce spunea Iuliana Tudor despre mama sa

Iuliana Tudor nu are altă imagine cu mama ei decât în scaun cu rotile. Pe când era foarte tânără, femeia s-a îmbolnăvit, a suferit o operație, s-a vindecat, dar a rămas țintuită în scaunul cu rotile, de unde și-a văzut demnă de viață.

Până și singura imagine unde apărea împreună cu mama ei semeață, înainte de a fi țintuită în scaunul cu rotile, s-a pierdut, mărturisea Iuliana Tudor la lansarea cărții sale, când părinții au încurajat-o din primul rând. Peste câteva zile mama ei, Elena Tudor, avea să moară subit.

”Aveam doar trei ani și nu aveam cum să înțeleg nimic din ce se întâmpla. Au avut grijă să mă protejeze, cred că am făcut doar câteva vizite la spital. Acolo nici nu aveam voie să intru. Mă băgau pe geam și mă duceau un pic să mă văd cu ea. N-am simțit, la vârsta acea nu-mi dădeam seama.

Știam doar că are o problemă și trebuie să se întoarcă. A fost o perioadă de un an. Dar, într-adevăr, la acea vârstă, trăind în alte case, trebuie să te adaptezi. Nu ai mijloacele, la 3 ani, 4 ani, 5 ani să te descurci în astfel de conjunctură. Eu am văzut ca un lucru bun.

Pe mine lucrul acesta m-a călit, m-a făcut să nu îmi fie greu în nicio situație. Dacă acum, când stăm noi de vorbă, se întâmplă ceva, eu funcționez în secunde, gândindu-mă nu la vai, ce ni s-a întâmplat, Doamne ferește, cum și de ce ni s-a întâmplat și în secunda doi mă gândesc la soluție. Îmi vine instinctiv”, povestea Iuliana Tudor în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”.

Vezi și Zilele trecute participa la lansarea cărții fiicei sale, acum a plecat la cele sfinte. Mama Iulianei Tudor a murit subit

Citește și:

Diana Dumitrescu rupe tăcerea legat de presupusele infidelități ale fostului soț: „S-a scris că Ducu m-a înşelat cu Adela Popescu”

Cătălin Scărlătescu, gest romantic de ziua iubitei. Pozele spun totul. Câți ani a împlinit Doina Teodoru