Semn că starea ei e mai gravă decât se anunțase inițial, turneul ei, ”Madame X”, va fi reluat tocmai în 12 ianuarie, odată cu concertul din Lisabona, urmând să dureze până țn luna martie a anului viitor.

Vedeta nu a făcut niciun anunț, dar modificările se regăsesc pe site-ul său.

În urmă cu câteva zile, Madonna, ajunsă la vârsta de 61 de ani, s-a văzut nevoită să-și anuleze mai multe concerte, motivând prin faptul că are ”dureri copleșitoare”.

Într-un anunţ făcut pe Instagram, ea s-a scuzat faţă de fani: „Să ţin un concert în fiecare seară mă bucură atât de mult, iar să anulez este un fel de pedeapsă pentru mine, dar durerea pe care o simt acum este copleşitoare şi trebuie să mă odihnesc şi să urmez sfaturile medicului pentru a mă putea întoarce mai puternică să continui călătoria Madame X cu voi, toţi”.

”Vă rog să iertaţi această întorsătură neaşteptată a evenimentelor”, a mai scris ea.

La începutul acestei luni, Madonna a spus publicului că are probleme cu un ligament, în urma unei accidentări care a avut loc chiar pe scenă, în Los Angeles.

Practicile sale ciudate anti-îmbătrânire au îmbolnăvit-o?

Cu o zi înainte de anularea spectacolelor, Madonna le arăta fanilor câteva dintre rețetele sale pentru frumusețe și sănătate: obişnuitele băi cu gheaţă, pentru a se recupera după accidentare.

Luna aceasta, vedeta a primit un torent de critici după ce a postat un videoclip în care îşi prezintă tratamentele de slăbire şi anti-îmbătrânire folosite după concertele sale extenuante. În imaginile publicate de artistă pe Instagram, diva poate fi văzută cufundându-se într-o cadă plină cu gheaţă pentru a ameliora circulaţia picioarelor, iar apoi cum bea o ceaşcă din propria urină ca tratament de întinerire şi slăbire, potrivit propriilor mărturisiri.

Citește și: