„Regretăm să vă informăm că show-ul Madonnei este anulat din cauza unei accidentări permanente”, au anunțat purtătorii ei de cuvânt.
La rândul ei, Madonna a scris pe Instagram că Dumnezeu i-a amintit că e totuși om. A povestit că în urmă cu două zile a căzut pe scenă, când un scaun a fost tras de sub ea, din greșeală. A căzut, dar a reușit să ducă spectacolul până la capăt. Din păcate, va trebui să stea la pat următoarele zile, la recomandarea medicului, pentru a se reface.
În postarea de pe Instagram, Madonna se referă la ea ca la o ”păpușă stricată, ținută laolaltă de lipici și bandă adezivă”.
„Simt atâta durere… Dar nu vreau milă”
Aflată la Paris începând de la 22 februarie, în cadrul turneului său „Madame X Tour”, artista urma să susţină concerte până la 11 martie.
Madonna a dat semne că nu se simțea bine încă din în timpul concertului său parizian de joi seară, apoi a izbucnit în lacrimi. „Simt atâta durere (…) Dar nu vreau milă. Eu am fost cea care a vrut să facă acest turneu şi-l voi termina oricum ar fi”.
Început la New York în septembrie, „Madame X Tour” a trecut prin Chicago, San Francisco, Las Vegas, Los Angeles, Boston, Philadelphia, Miami, Lisabona şi Londra, înainte de a ajunge la Paris, ultimul oraş din cadrul turneului. Până acum, Madonna a fost nevoită să anuleze nu mai puțin de 15 concerte.
Citește și: