Are 63 de ani, dar nu vrea să-și accepte vârsta și continuă să se comporte ca la 20 de ani. Ea și-a surprins fanii cu noi imagini îndrăznețe, pe care le-a făcut publice chiar pe contul ei de Instagram.

Ce-i drept vedeta pare că nu îmbătrânește și vrea să-i convingă de asta și pe fanii ei. Ea a postat pe Instagram o serie de fotografii, în care apare mai mult goală, decât îmbrăcată, în poziții extrem de îndrăznețe sau chiar indecente.

madonna5SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

În trei zile de când le-a postat pe Instagram, pozele au adunat aproape jumătate de milion de like-uri și câteva zeci de mii de comentarii.

În fotografiile postate, Madonna își etalează posteriorul care a suferit o intervenție chirurgicală de remodelare a feselor. Pasionată de sport, atentă la alimentație și, pe alocuri, ajutată de tratamentele și tehnici de înfrumusețare, dar și de filtre de tot felul, vedeta pare că vrea cu tot prețul să fie admirată de fanii săi.

Numai că imaginile cu pricina i-au atras mai multe critici decât laude: „Ce a pățit posteriorul tău?”, „Doamne, ar trebui să-ți concediezi chirurgul plastician!”, „Acele implanturi în fese! De ce? Chiar e Madonna sau e un manechin acolo? Foarte trist!”, „Dragă Madonna, am fost un fan al tău de o viață și o voi fi mereu. Dar aceste fotografii nu sunt de bun gust. Nici măcar nu sunt șocante, ci doar cauți atenție din toate motivele greșite. Ar fi bine să-ți accepți vârsta și să te îmbraci în haine superbe”, „Oare cineva din cercul ei de apropiați VĂ ROG ar putea să-i spună că implanturile ei de pe fund arată ORIBIL?!”, sunt doar câteva dintre comentariile lăsate la postarea respectivă.

Citește și: Ea are 63 de ani, el 27. Cine este iubitul Madonnei

xMichelle Hunziker și Eros Ramazzotti, din nou împreună? Prima reacție a artistului!

xBridget Fonda, de nerecunoscut la 12 ani de când a dispărut din lumina reflectoarelor