Cel puțin atunci când vine vorba despre tatăl ei, vedeta nu-și poate stăpâni lacrimile. Momentul pierderii tatălui ei este unul dintre cele mai dureroase pe care le-a trăit, mai cu seamă că nu înțelege nici acum de ce s-a întâmplat asta.

În cadrul unei emisiuni online, blonda a povestit despre momentul în care a primit vestea că tatăl ei și-a pus capăt zilelor. Iată ce-și amintește vedeta despre acest episod traumatic:

”Eram la București când am primit un telefon de la o vecină. Am răspuns și pur și simplu am auzit doar că…

Nu am crezut, am crezut că n-are cum să fie adevărat și auzeam în telefon lumea din jur care plângea și de atunci am avut un moment de nebunie, de neîncredere, am căzut, am leșinat.

La câteva ore am mers acasă, el nu era acolo, era la morgă și, la fel, eu tot nu credeam, deci parcă și acum văd curtea cu porțile deschise și nu am crezut.

Eu am avut un moment în care m-am pierdut, m-am dus la culcare în noaptea aia cu gândul că tatăl meu trăiește și că toată lumea mă minte și nu e adevărat”, a spus Loredana Chivu.

L-am visat dezbrăcat în genunchi”

Deși a acceptat cu greu faptul că părintele ei și-a luat viața, Loredana Chivu se va întreba toată viața: ”De ce?”. Vedeta nu cunoaște nici până în ziua de azi motivul pentru care tatăl ei s-a sinucis. Bărbatul nu a lăsat nici un mesaj, nicio explicație pentru care a recurs la gestul extrem:

”M-am dus la verii mei, l-am visat în acea noapte, dezbrăcat în genunchi, m-am trezit și m-am speriat, iar a doua zi dimineață aveam să-l văd, iar atunci am realizat de fapt ce s-a întâmplat. El s-a sinucis, s-a spânzurat, nu a lăsat niciun bilet, nici măcar o vorbă, măcar să știm motivul.

A fost ceva neașteptat pentru că niciodată nu l-am văzut în depresie. Faptul că nu a lăsat un bilet a fost și rămâne întrebarea vieții mele, ce s-a întâmplat și de ce”, a mai spus ea, conform Cancan.

Vezi și