Frumoasa artistă a fost surprinsă serile trecute, împreună cu iubitul ei, Ghenu, la un spital privat din Capitală de paparazzi Spynews. Se pare că problemele nu s-au terminat pentru Lora și o altă persoană apropiată se află în spital. Artista avea o pungă de plastic în mână, probabil cu apă și alimente,  pe care i-a adus-o pesemne persoanei care este internată acolo.

După ce au terminat vizita la spital, Lora și Ghenu au mers la un restaurant de unde și-au luat mâncare la pachet.

Îngândurată, abătută și fără niciun zâmbet pe față, Lora nu și-a revenit încă după pierderea suferită.

Mama Lorei a fost răpusă de cancer

Lora și-a condus mama pe ultimul drum, marți. Mihaela Petrescu a fost răpusă de cancer, o boală nemiloasă, pe care Lora a tot sperat că o va putea învinge, dar din păcate nu a reușit.

Lora era foarte apropiată de mama ei, care a susținut-o cel mai mult în ariera ei. Cântăreața a făcut public un mesaj emoționant de la mama ei, la scurt timp după ce aceasta s-a stins din viață.

„Ca sa respect adevărul istoric, ai fost un bebe destul de liniștit, ai inceput sa te agiti dupa 3 noaptea iar cand s-a facut lumina afara ai hotarat sa ma convingi ca vei scoate nasul la soare 🙂 n-am fost prea agitata, imi frecam spatele ca sa mai atenuez durerea, am fost organizata, am aranjat cu un vecin sa ma duca cu masina la spital, cu bagajelul, totul a fost exact la timp, am trecut si de faza cu sala de travaliu, fara urlete jenante, iar la 10,30 cand ti-am auzit piuitul m-am linistit complet…erau altii in jur care incepusera agitatia:) prioritatea imediata era papica, ori eu n-aveam ce sa-ti dau….ai fost alaptata de o alta mamica din salon pana am avut eu lapte…urmatoarea grija a fost numele…alt circ, alta batalie pe care am castigat-o 🙂 cum-necum, mi-au cam iesit treburile asa cum am vrut, si ma gandesc acum ca Dumnezeu m-a ajutat pentru ca am fost rezonabila, n-am cerut imposibilul…si cu siguranta tot Dumnezeu ne-a adus impreuna, suntem un „tot” destinat sa faca bine in viata asta, atat cat se poate si cui merita….sa imprastiem iubire acolo unde e teren fertil, si unde nu mai pot eu, sa fii tu ! Putere iti doresc si ganduri bune, protectie divina si ajutor neconditionat de la cei ce te iubesc! Stiu ca vei fi cu siguranta un OM adevarat!” – Mama, 23 iul 2019 ”, e mesajul postat de Lora.

Citește și: