Felicitări, faceți o echipă bună și ați câștigat sezonul. Cum vi s-au părut concurența, juriul?

Andrei: Mulțumim! Da, am câștigat, după atâta chin (râde). A fost un sezon frumos, un pic mai relaxat decât altele, pentru că mulți concurenți s-au prins târziu despre ce este vorba. A fost un pic mai complicat pentru noi cu pregătirea, pentru că eram prinși cu alte filmări și ne adunam destul de greu, eu și Liviu, doar cu o zi-două înainte de fiecare gală, ca să repetăm. De asemenea, am fost sigur că Max sau Sore vor câștiga, pentru că au avut un sezon frumos. Dar iată că am avut noroc, pentru că ei s-au pierdut puțin pe final.

Liviu: E mult s-o numesc concurență. Concurența trebuie să se ridice la un anumit nivel, ca să poată fi numită astfel (râde). Noi n-am vrut să arătăm din prima ce am învățat de-a lungul carierei noastre, dar la final le-am arătat tuturor ce înseamnă un învingător. Jurații ne-au furat, s-a văzut și la televizor, numai că noi, fiind foarte, foarte talentați n-au putut să ne fure până la capăt, pentru că ar fi ieșit lumea în stradă. Și-au dat seama la timp, mai ales ungurul nostru, Aradits, că nu ne pot sta în cale. (râde)

Ați fost lup și căpriță, printre alte personaje. Care v-au plăcut și care v-au dat nopți albe?

A: Am avut multe momente frumoase, iar noi ne-am distrat. Chiar mi-a plăcut să fiu căpriță, aș fi putut să fiu căpriță tot sezonul (râde). Ne-a mai plăcut mult să fim Sting și Lady Gaga, Mihai Constantinescu și Anastasia Lazariuc, iar finala chiar a fost momentul cel mai important. Atunci ne-am zis din nou: „hai să ne distrăm!”. Și iată că din relaxarea și lipsa de stres din finală a ieșit ceva foarte fain.

Personajele pe care nu am reușit să le înțelegem sunt fetele de la Maywood (Pasadena), dar și Cher și Bette Midler, care au fost greu de interpretat.

Cher și Bette Midler

L: Căprița Rada și lupul Titi Suru mi-au plăcut foarte mult. Au fost primele personaje pe care le-am făcut în acest sezon. Pe fetele de la Maywood nu le-am înțeles, n-am simțit deloc momentul, și nici pe Cher și Bette Midler. În schimb, ne-am simțit foarte bine și la Rednex. De altfel, la Rednex s-a văzut că am fost furați. (râde)

Liviu și Andrei, pe scena ”Te cunosc de undeva”

De când vă cunoașteți ce ați învățat unul de la celălalt?

A: Cred că ne știm de vreo zece ani. Aveam prieteni comuni, ne mai întâlneam la evenimente, dar bine ne-am împrietenit la “Te cunosc de undeva!”. Așa am văzut că avem o oarecare chimie, că facem glume multe împreună… De la Liviu am învățat să nu mai pun atâta suflet în toate, să le iau mai ușor. El este un pic mai relaxat, eu eram un pic mai încrâncenat, mai dornic să demonstrez lucruri.

L: Am învățat de la el să fiu un pic mai docil, mai înțelegător și mai răbdător. Are o răbdare de să te ferească Dumnezeu. E prompt, corect și nu întârzie niciodată. Eu întârzii de fiecare dată și, în atâția ani de când lucrăm împreună, nu mi-a spus niciodată: “mă, te aștept de o oră!”. M-aș bucura să-mi reproșeze asta. Încerc să învăț să fiu măcar 5% răbdător cum e el.

Andrei, cum s-a schimbat viața ta de când ai devenit tătic?

Acest copilaș mi-a schimbat viața cu totul și mi-a descoperit o căsuță în inimă pe care nu știam că o am. Când mă uit la el, simt ce n-am simțit niciodată. E greu cu nopțile nedormite, cu stresul, cu grija zilei de mâine pentru el, mai puțin pentru noi (n.r.: alături de Antonia, iubita lui Andrei și mămica bebelușului), dar lucrurile frumoase sunt multe: faptul că râde la tine, că faci baie cu el, că îi dai să mănânce, că îl schimbi, că râde, că mergem peste tot cu el, că dormim toți trei împreună .

Îi cânți copilului tău?

Îi cântăm și eu, și Antonia. Eu îi cânt ce îmi vine, nu am o melodie preferată.

Liviu, tu îi cânți sau i-ai cântat fiicei tale?

Nu i-am cântat niciodată fetiței mele. Mai cântă ea cu mine “Ochii tăi” (n.r.: din repetoriul LA) și altele, ca să mai râdem. Îmi cunoaște piesele, dar cântă alt gen și vrea să facă cu totul altceva.

V-ar tenta ideea un proiect de comedie (de tip stand up, teatru de revistă) în aceeași formulă?

A: Lumea ne laudă, ne-a tot dat sfaturi, ne-a tot spus că ar trebui să facem ceva împreună, pentru că suntem un cuplu care se sudează foarte bine pe scenă și care transmite mult dincolo de ecran. Și noi ne-am dat seama de asta. Deocamdată, o să facem o piesă muzicală împreună. Apoi, dacă ne va propune cineva din televiziune ceva, vom vedea. Până în acest moment, singura echipă care ne-a propus să facem ceva împreună este tot echipa de la “Te cunosc de undeva!”, cea care realizează vara aceasta la Antena 1 cel de-al doilea sezon “Fantastic Show”, unde vom fi în postura de rivali. Cred însă că în curând va veni o ofertă pentru noi ca și cuplu de scenă adevărat.

L.: Stand up nu știu dacă m-ar coafa neapărat să facem, dar dacă sunt cu Andrei pe scenă mă simt foarte bine. Avem o chimie, ne cunoaștem deja foarte bine.

Ce planuri aveți pentru această vară?

A: Îmi doresc să mă odihnesc, pentru că de vreo doi ani filmez cam încontinuu. Cred că am avut două săptămâni de pauză, în doi ani. După ce termin o parte din filmările la “Fantastic Show” o să plec la Moscova, cu Naționala de Fotbal a Artiștilor, unde 12 zile vom juca fotbal și vom cânta, Apoi, voi continua cu “Fantastic Show” și cu o serie de concerte împreună cu Kamara și trupa noastră. Sper ca la începutul lunii iulie să plecăm câteva zile. Am fi vrut în Italia, dar copilul este prea mic și cred că ne vom duce la munte.

L: Peste două săptămâni aș vrea să plec într-o vacanță. Ar fi prima după șapte ani. Mi-ar plăcea să plec în Croația, pe un velier, pentru că sunt înnebunit după veliere. Aș vrea să dorm, să mă odihnesc și să văd toate filmele noi care au apărut. Să tund iarba din curte, să ies cu câinii în pădure și să fiu liniștit.

ÎNTREBARE ÎNCUIETOARE

Vă dați sfaturi în calitate de tătici?

A: Chiar dacă Liviu e tată de mult timp, nu mi-a dat sfaturi, pentru că, din păcate, el nu a putut să stea lângă fetița lui (n.r.: Maria Carmina, 14 ani) când era mică. Dar acum o să-i dau eu sfaturi, pentru că nu mai are mult și o să fie din nou tătic. O să facem schimb de experiență.

L: Chiar și fără să i le cer, Andrei îmi dă sfaturi. E obositor și în viața reală, nu doar la televizor (râde). E și grijuliu. Îmi spune deja ce trebuie să cumpăr, ca să fiu pregătit în cazul în care copilul se va naște mai repede, cum s-a întâmplat la el. Înainte să devină tătic i-am spus că acest copilaș va fi o mare bucurie, că se va simți împlinit.

Nu pot trăi fără…

ANDREI

Familie – ”Este echilibrul pe care îl am.”

Muzica și televiziunea – ”Fără ele nu știu cum m-aș descurca, nu neapărat financiar, ci sufletește, pentru că îmi exprim mult creativitatea pe care o am.”

Sportul – ”Fără el viața mea ar fi goală.”

LIVIU

Dumnezeu – ”Pentru că lui îi datorez tot ce sunt și ce am făcut bun până în momentul de față.”

Mama – ”Fără ea cred că aș înnebuni. Îmi dă cele mai bune sfaturi și e singura persoană care mă liniștește atunci când sunt agitat. E singura care nu are nici un interes în ceea ce mă privește și spun asta pentru că eu am avut parte de multe persoane pe interes, și în dragoste, și pe partea financiară.”

Televizor – ”Pentru sunt dependent de filme.”

 

Credit foto: Antena 1