Potrivit acesteia, nunta va avea loc în viitorul apropiat. Cu toate acestea, cei doi încă nu au reușit să se pună de acord în legătură cu toate aspectele evenimentului.

Deși formează un cuplu de mai bine de cinci ani și au împreună doi copii, Anda Călin și Liviu Vârciu încă nu s-au căsătorit, dar plănuiesc să facă acest lucru în viitorul apropiat.

Cu toate acestea, cei doi nu se pot pune de acord în privința unor aspecte legate de marele eveniment. Amândoi vor să facă nunta, dar în alt fel. Încă nu au ajuns la un consens, dar speră că vor reuși.

“Suntem bine noi doi, așa cum suntem, dar nu ne înțelegem în ceea ce privește căsătoria, eu vreau într-un fel, el vrea în alt fel.

Un pic, așa, să spunem că am ajuns la un consens, el a mai tăiat din invitați, eu am mai adăugat câțiva, nu știu ce să zic”, a declarat Anda Călin pentru click.ro.

Anda Călin și-a deschis propria afacere

Dar viața nu stă pe loc în această perioadă. Anda Călin a investit într-un salon, fiind încurajată de partenerul ei de viață să facă acest lucru. Afacerea nu este un cadou din partea prezentatorului de la Antena 1, ci propria investiție. Bruneta își dorea de mult timp un astfel de salon.

Partenera lui Liviu Vârciu a deschis salonul în urmă cu câteva săptămâni, dar deja a început să aibă cliente.

“Am deschis un salon, iar majoritatea timpului îl petrec acolo. Sper ca prin acest salon să înglobez toate serviciile. Am investit mult în această afacere, mai mult decât stabilisem eu inițial.

Afacerea pe care o am nu este cadou din partea soțului (n.r – Liviu Vârciu). Eu de mult voiam să deschid ceva pe partea de remodelare corporală, dar a apărut recent oportunitatea aceasta cu salonul și am zis să le am pe toate la un loc.

De trei săptămâni am început și văd că am ceva cliente.”, a mai declarat Anda Călin pentru sursa menționată.

Liviu Vârciu a ajutat-o foarte mult pe partenera lui cu afacerea la început. Acum se concentrează mai mult pe filmări, așa că nu mai are prea mult timp liber.

Atunci când programul îi va permite, prezentatorul de la Prețul cel bun se va ocupa mai mult de promovarea afacerii Andei Călin.

“Liviu m-a ajutat când am luat afacerea, el a vorbit, el a negociat. El a luat asupra lui unele responsabilități la început.

După ce l-am achiziționat nu s-a mai băgat, pentru că el se concentrează acum doar pe filmări.

După ce termină filmările o să se ocupe și el mai mult de partea de promovare a afacerii.”, a adăugat ea.

Vezi și Cum arată apartamentul pe care i l-a cumpărat Liviu Vârciu fiicei sale, Carmina. Artistul ne face turul locuinței

Citește și:

Adina Buzatu, hărțuită ani buni de un bărbat misterios: „Făcea gesturi extravagante pentru a-mi atrage atenția”. Ce-a fost în stare acesta să facă

Florica Boboi a câștigat Chefi la cuțite sezonul 10. Au apărut deja controversele după marea finală. Mesajul lui Sorin Bontea