Vedeta trece prin momente grele și recunoaște că este depășită de situație. Aceasta a izbucnit în lacrimi pe Internet, în timp ce le cerea ajutorul mămicilor care o urmăresc.

Vedeta spune că întâmpină mari probleme în creșterea băiețelului ei, astfel că a ajuns într-o stare psihică deloc bună. Îi trec tot felul de gânduri prin minte, inclusiv acela că nu este o mamă îndeajuns de bună.

Lili Sandu e dovada vie că a fi părinte poate fi, uneori, atât de epuizant încât se poate ajunge în situația în care mama, pur și simplu, cedează psihic.

Vedeta de 42 de ani le-a mărturisit celor din mediul online că, deși s-a descurcat de minune în rolul de mamă până la acest moment, acum, când copilul ei are puțin peste un an, lucrurile au luat o întorsătură ciudată. Se pare că micuțul ei nu vrea să doarmă singur, lucru pe care-l făcea până nu demult. Mai mult, are nevoie să fie alăptat de cel puțin patru sau chiar cinci ori pe noapte, ceea ce nu este deloc ușor pentru Lili Sandu.

Cu multe nopți nedormite la activ, dar și cu schimbarea radicală prin care trece micuțul, vedeta spune că a ajuns să se confrunte cu bipolaritatea.

”Nu știu ce se întâmplă. Are un an și o lună. Nu mai vrea să doarmă la el în pat sub nicio formă. Se trezește de 4-5 ori pe seară ca să-l alăptez.

Îmi iubesc copilul, nu pot să vă spun în cuvinte cât, dar în același timp sănătatea mea mintală este foarte importantă.

Aș vrea să fiu îndrumată și să înțarc treptat. Am intrat așa, din cauza lipsei de somn și a oboselii, într-un burn out, e destul de dificil pentru mine. Sunt foarte irascibilă.

Cred că un copil are nevoie de o mamă echilibrată, liniștită, calmă. Este foarte important ca mama să aibă grijă de ea. Am ajuns într-o stare de ușoară bipolaritate. Nu mă plâng, dar este foarte greu.

Până la 1 an ne-am ocupat non-stop de Thomas, dar acum am înțeles că e nevoie de ajutor. Am tot felul de stări și încerc să mi le țin sub control, mă rog, e și normal, sunt și hormonii care nu-mi dau pace în ultima perioadă”, a spus Lili Sandu pe pagina sa de Instagram.

Cu ochii în lacrimi, Lili Sandu a ajuns până acolo încât să afirme că nu este o mamă prea bună pentru singurul ei copil.

”Am avut o stare foarte ciudată și mă gândeam dacă e bine ceea ce fac, că poate nu trebuie să gândesc așa, poate nu sunt îndeajuns de bună ca mamă să mă gândesc că nu vreau să-l mai alăptez ca să nu se mai trezească noaptea”, a mai completat ulterior vedeta, vizibil obosită și tulburată.

Vezi și Băiețelul lui Lili Sandu a împlinit un an! Mesajul emoționant transmis de vedetă: ”Mă întorc la bocit”

Citește și:

Monica Gabor nu se mai ascunde. Prima imagine alături de fiul lui Mr Pink

Pariu că nu o recunoști! E una dintre cele mai cunoscute femei din lume